Fusese draguta si de viata in tinerete, povestesc cei care au cunoscut-o pe Elena Ceausescu. Despre muza Codului eticii si echitatii socialiste se poate chiar spune ca a trait si inspirat iubiri fatale.
PRIMA IUBIRE - MARIN, NENEA LUI CEAUŞESCU
Rude apropiate Elenei Ceausescu nu mai gasesti in comuna natala Petresti (Dambovita). "Bunica mea a cunoscut-o in tinerete, mi-a spus, la fata locului, Eugen Rosu, profesorul de istorie. Zicea ca a fost o fata frumoasa si la locul ei. Se ducea la bal si isi vedea de treaba printre celelalte." Nu se stie de ce amandoi copiii lui Nae Petrescu s-au dus la Bucuresti. Caci nu saracia ii alungase de acasa. Printre ceilalti sateni, tatal parea chiar capatuit: avea pamant de mijlocas - cum i-au zis mai tarziu - si negustorea "gaz", sare, zahar, ata, ace si cuie, poate si bautura. Pravalioara si-o incropise in casa din mijlocul satului, peste drum de biserica. În memoria colectiva nu s-au pastrat aproape deloc amintiri despre copilaria si tineretea celei mai cunoscute consatene din istoria comunitatii. Dar ea si-a tinut fota de sarbatoare din sat pana la moarte. În iarna cand implinise 17 ani, Lenuta Petrescu era deja ucenica la "Lantex" in Capitala. Poate ca isi gasise de lucru prin fratele Gheorghe (Gogu), mai mare cu patru ani. Îl cunoscuse, poate, prin el si pe Marin Ceausescu. Al doilea nascut al sotilor Lixandra si Andruta schimbase coasa si sapa din Scornicesti cu "bratara de aur" a meseriei. Se ridicase cizmar ucenicind in atelierul cumnatului Ştefan Rusu, insurat cu sora cea mare, Niculina. Marin era la mijloc, la diferenta de doi ani si de Niculina si de Niculaie (cum era scris la primarie prenumele viitorului secretar general). Pe Marin din Scornicesti pusese ochii intai Lenuta din Petresti. Ori invers, poate. Scrisori nu si-au scris sau nu s-au pastrat. Marin a plecat in armata, de-acolo in razboi... si pana la urma s-a insurat cu nepoata unchiului Ştefan. Aparuse asa si Lenuta aceea, scoasa de intamplare dintr-un sat din Moldova. Şi "ucenicea" la gospodina unchiului patron de cizmarie in Bucuresti. Mihaela M. Ceausescu, fiica lui Marin (sinucis la Viena dupa moartea sotilor Ceausescu), a descris astfel in cartea "Nu regret, nu ma jelesc, nu strig" povestea acelui secret in familie: "... avea ea, tanti Lenuta (Elena Ceausescu - n.n.) o slabiciune deosebita pentru Marin, pe care-l cunoscuse inaintea lui Nicolae si cu care chiar flirtase o scurta perioada... Asa ziceau gurile rele din familie si ii mai reprosa si mama la necaz lui tata, dar asa, mai mult in gluma, luandu-l peste picior: «De ce oare, Marine, n-ai luat-o tu, ca salvai, dracu' , tara de la urgie?!»".
MANASE, UNCHIUL LUI ION ILIESCU
Era o fata draguta, si-a amintit-o pe tanara Lenuta Petrescu si dl Ion Iliescu intr-o recenta discutie. În anii razboiului, copilul Ion Iliescu se afla in grija unui unchi, Manase, care lucra intr-o carmangerie. Alexandru Iliescu - tatal - era in inchisoare, iar Marioara Iliescu - mama adoptiva, primise sarcina de la partid sa se ilegalizeze. Prin Lenuta Petrescu s-a intalnit cu ea intr-o casa conspirativa din care mama primise consemn sa nu iasa afara. Unchiul Manase ii cunostea si pe fratii Petrescu. Iar de la Lenuta primise semne de simpatie. Atat cat se cuvenea insa unei fete cu gand de maritis. Totusi, unchiul acela il ajutase pe Niculaie sa ajunga la inima Lenutei ori poate sa ramana. Platise si majoritatea cartilor postale care-o incununasera Regina Muncii la chermeza de 1 Mai 1939. De unde sa fi avut bani viitorul ei sot?! Abia dupa razboi, ca activist de partid, luase prima leafa din viata lui Niculaie. În octombrie 1950, Ilonka Popp (viitoarea Ileana Raceanu) a dat o declaratie pentru comisia de verificare a membrilor de partid despre "sotia tovului Ceausescu". Dovada iubirii pasionale dintre Niculaie Ceausescu si Lenuta Petrescu a fost scrisa insa intr-o mizerabila limba romana. Cu ortografia si sublinierile conforme originalului, redam fragmentul exemplificator: "Asa cum amintesc dansa era o fata f. tinere, dar bune, numai cu conspiratie avut multe abater serioasa, pt. care dansa a suferit critica si ceva pedepse de partid (nu mai amintesc ce). Ea era logodita cu tov. Ceusescu care atunci era in inchisoara. Desi organizatia ia interzis ei sa mai aiba cu tov. Ceusescu legatura, pt. ca periclita organizatia, ia continua aceasta legatura. Tov. Ceusescu a esit din inchisoare cu gardian si intalnea cu dansa in anumite locuri. Odata cand sa intalnit cu tov. Ceausescu, cu gardianul cu el Lenuta Ceausescu l-a dus intr-o casa ilegala al CC UTC fara stiri ns. periclitand tovii ilegal din CC U.T.C. Pentru acest lucru dansa a fost scoasa din munca de conducere". Şi Ceausescu (detinut intre august 1940 si august 1944) daduse cu subsemnatul despre acea escapada. În chestionarul de cadre, datat februarie 1945, mentioneaza ca "masuri disciplinare suferite in partid: in inchisoare vot de blam si observatie" pentru "lipsa de vigilenta si conspiratie". În acelasi an intr-o autobiografie a detaliat astfel episodul (plasandu-l intre anii 1940-1942): "În timpul sederii la Jilava obtinand permisiunea sa merg la Spitalul Militar pentru repararea danturii am facut o mare gresala mergand impreuna cu o tova la o casa technica (sic) care erau neste (sic) cunoscuti de ai nostri".În anii razboiului, o intalnire amoroasa intr-o casa conspirativa intre o ilegalista si un detinut comunist - insotit de gardian! - putea fi o dovada mortala a colaborarii cu Siguranta sau cu Gestapoul. Pentru mai putin de-atat, Remus Koffler, adjunctul lui Foris (liderul comunist din anii razboiului), fusese condamnat la pedeapsa cu moartea si executat in anii '50 ca tradator al partidului. Pe Foris si pe Patrascanu Ceausescu i-a "reabilitat" in 1968, dar de Koffler n-a vrut sa auda.
DOI CU DOUĂ: EI NAZIŞTI, ELE LOGODNICE DE COMUNIŞTI
Singura prietena de cursa lunga a Elenei Ceausescu a fost cumnata ei, Adela Petrescu. Viitoarele cumnate au stat impreuna si in gazda. Amandoua mergeau uneori sa-si viziteze logodnicii detinuti. Altfel, tinerele n-au pregetat sa se inveseleasca putin cu ce aveau la-ndemana. S-a-ntamplat ca al saselea nascut dintre cei noua frati Ceausescu, botezat tot Niculaie (viitorul comandant al Şcolii de Securitate de la Baneasa, rebotezat Andruta), sa-si viziteze fara de veste viitoarea cumnata. "Detinea probe ca aceasta cumnata a sa era nu numai inclinata sa intre in cardasie cu strainii, dar ca o si facuse, si inca din tinerete, iar el o prinsese", a scris Dumitru Popescu in memoriile sale despre relatarile zilei aceleia facute de Andruta Ceausescu. "Ce crezi, domnule, ca se petrecea acolo?, si-a citat memorialistul colegul de celula din 1990. În odaie erau doi nemti. Da, militari, cu grade pe umeri. S-au fastacit, s-au ridicat in picioare, dand de inteles ca tocmai se pregateau de plecare. (...) Pe masa erau prajituri, ciocolata, coniac. Gramofonul incepuse sa haraie.(...) Au spus o poveste incalcita din care reiesea ca prin cei doi obtineau informatii pe care i le transmiteau lui Petrescu." Cine sa stie daca a fost sau nu acea distractie?! E sigur insa ca nici una dintre fete n-a avut asemenea sarcina de partid.
Fara indoiala, un medic precum Abraham Schehter starnea invidii breslei. Vestea sinuciderii "doctorului lui Ceausescu" a bantuit in 1973 Capitala. Se aruncase tocmai de la etajul 7 al Spitalului de Urgenta. Alt fapt fara precedent, consecinta a sinuciderii doctorului, a facut inconjurul tarii: ministrul de Interne, Ion Stanescu, fusese retrogradat "simplu" sef de sector la gospodaria de partid. Însusi fostul ministru a scris mai tarziu despre furia lui Ceausescu. "Voi l-ati omorat, criminalilor...", le-ar fi reprosat el capilor Securitatii la aflarea vestii. La ordinul lui Ceausescu, Dinca a inceput cercetarea cazului. I-a fost inmanat si dosarul de urmarire informativa al doctorului, unde se afla, dupa relatarile lui Ion Stanescu, "o Nota dupa o convorbire telefonica purtata de Schehter, din Praga, cand il insotise pe Ceausescu, cu un medic din Bucuresti in legatura cu un tratament pe care se impunea sa-l aplice presedintelui Romaniei". Însa tuturor angajatilor din preajma lui Ceausescu le era interzis sa vorbeasca despre munca lor. Tot ce faceau, auzeau ori vedeau intra sub incidenta secretului de stat. Or, daca vorbeai despre bolile lui Ceausescu te expuneai direct acuzatiei de spionaj pentru vreo putere straina. Astfel ca Schehter, fara stirea lui Ceausescu, fusese luat la intrebari de "organe". Anchetatorii voiau sa aduca dovezi la raportarea situatiei. Din ancheta lui Dinca, comandata de Ceausescu, doctorul a iesit vinovat. "S-a gasit" si scrisoarea de ramas-bun a sinucigasului. Cica din cauza unor "framantari sufletesti" si-ar fi pus capat zilelor. Dar printre legendele Directiei a V-a, care se ocupa de paza si protectia demnitarilor, e si pasiunea Tovarasei pentru "doctorul ei". Ea-l alesese ca medic curant pe Abraham Schehter pentru familia Ceausescu dupa ce-l cunoscuse ca doctor al lui Borila. Ea ii cerea mai multe sfaturi si ingrijiri decat toti. Mersese atat de departe cu grija fata de sanatate, incat il vizita pe doctor la el acasa, pe Kisselef, langa Arcul de Triumf. Întrebarile securistilor la curent cu vizitele "bolnavei" la doctor acasa incepusera cu "cine ti-a dat sarcina sa te apropii de Tovarasa ca sa-l spionezi pe Tovarasul?". Iar doctorul, inspaimantat, alesese calea spre lumea cealalta.
CHIPEŞUL PRINŢ AL MORŢII, ÎN UNIFORMĂ DE GENERAL
În cele trei zile petrecute in cazarma din Targoviste, sotii Ceausescu au avut si cateva clipe de bucurie: in dimineata zilei de 22 decembrie, cand l-au zarit, trecand pe culoar, pe generalul Victor Atanasie Stanculescu. Venise sa-i scape omul lor de incredere! - au sperat atunci. Cu trei zile inainte, Ceausestii il facusera seful armatei. Dar, dupa ce suflase in foalele iadulului Timsoarei, le-a pregatit si lor moartea. Se ingrijise si de plutonul de executie, stabilise si locul "bun pentru final". "Toate ne-au spus pe lumea asta, dar nimic de tradatori", a oftat peste cateva ceasuri Ceausescu privind catre partea din sala unde, plictist deja in asteptarea sentintei, Stanculescu facea avioane de hartie. "Şi i-am avut langa noi, l-a secondat consoarta, privindu-l pe chipesul organizator al procesului in uniforma de general. Da, asa se intampla, tradarile vin de langa tine." În convorbirile cu Dinu Sararu, generalul a negat orice familiaritate cu sotii Ceausescu. N-ar fi primul neadevar insa dintre cele de la temelia carierei lui: isi ingropase intai originea sociala "nesanatoasa" (avusese un bunic general, fost sef al intendentei armatei romane). Se "orientase" catre santierul Bumbesti-Livezeni, caci dincolo de bravura acelui voluntariat cadristii nu mai treceau cu cercetarea trecutului. Urcase fulgerator gradele militare pe "frontul" constructiei fortificatiilor Nadlac-Moldova Veche din anii schismei dintre Tito si Stalin. Sistemul de forticatii nu era insa de aparare - cum, dupa o jumatate de secol, inca-l numea Stanculescu -, ci de atac; conceput si executat sub comanda sovietica, nu romana. În 1968, la doar 40 de ani si fara sa dea vreun examen, Stanculescu fusese inaintat la gradul de general-maior. Iar in decembrie 1989, cadrista-sefa a Romaniei si comandantul suprem ii incredintasera comanda armatei in cel mai greu moment al lor. Pe ce temei, daca nu le era apropiat?!
"Cu Elena Ceausescu era contactul prin profesorul Ursu (mana ei dreapta in "chestiuni de savanta" - n.n.), i-a declarat Stanculescu lui Dinu Sararu despre relatia dintre ei. La un moment dat coordonam cercetarea militara pe armata si pe tara... Prin profesorul Ursu, care trebuia sa duca planurile la Cabinetul 2, cum se zicea, am dus si eu planurile... dar nu eu le-am prezentat." Fostii aghiotanti si ofiteri din dispozitivul de paza si protectie al Elenei Ceausescu din anii '70 au insa alta versiune. Ca planurile de cercetare stiintifica i le prezenta indelung, cam prea des si totdeauna intre patru ochi, Victor Atanasie Stanculescu. Chipesul print al mortii fusese unicul interlocutor, pe teme stiintifice, capabil sa-i reziste "savantei" ceasuri intregi.
PRIMA IUBIRE - MARIN, NENEA LUI CEAUŞESCU
Rude apropiate Elenei Ceausescu nu mai gasesti in comuna natala Petresti (Dambovita). "Bunica mea a cunoscut-o in tinerete, mi-a spus, la fata locului, Eugen Rosu, profesorul de istorie. Zicea ca a fost o fata frumoasa si la locul ei. Se ducea la bal si isi vedea de treaba printre celelalte." Nu se stie de ce amandoi copiii lui Nae Petrescu s-au dus la Bucuresti. Caci nu saracia ii alungase de acasa. Printre ceilalti sateni, tatal parea chiar capatuit: avea pamant de mijlocas - cum i-au zis mai tarziu - si negustorea "gaz", sare, zahar, ata, ace si cuie, poate si bautura. Pravalioara si-o incropise in casa din mijlocul satului, peste drum de biserica. În memoria colectiva nu s-au pastrat aproape deloc amintiri despre copilaria si tineretea celei mai cunoscute consatene din istoria comunitatii. Dar ea si-a tinut fota de sarbatoare din sat pana la moarte. În iarna cand implinise 17 ani, Lenuta Petrescu era deja ucenica la "Lantex" in Capitala. Poate ca isi gasise de lucru prin fratele Gheorghe (Gogu), mai mare cu patru ani. Îl cunoscuse, poate, prin el si pe Marin Ceausescu. Al doilea nascut al sotilor Lixandra si Andruta schimbase coasa si sapa din Scornicesti cu "bratara de aur" a meseriei. Se ridicase cizmar ucenicind in atelierul cumnatului Ştefan Rusu, insurat cu sora cea mare, Niculina. Marin era la mijloc, la diferenta de doi ani si de Niculina si de Niculaie (cum era scris la primarie prenumele viitorului secretar general). Pe Marin din Scornicesti pusese ochii intai Lenuta din Petresti. Ori invers, poate. Scrisori nu si-au scris sau nu s-au pastrat. Marin a plecat in armata, de-acolo in razboi... si pana la urma s-a insurat cu nepoata unchiului Ştefan. Aparuse asa si Lenuta aceea, scoasa de intamplare dintr-un sat din Moldova. Şi "ucenicea" la gospodina unchiului patron de cizmarie in Bucuresti. Mihaela M. Ceausescu, fiica lui Marin (sinucis la Viena dupa moartea sotilor Ceausescu), a descris astfel in cartea "Nu regret, nu ma jelesc, nu strig" povestea acelui secret in familie: "... avea ea, tanti Lenuta (Elena Ceausescu - n.n.) o slabiciune deosebita pentru Marin, pe care-l cunoscuse inaintea lui Nicolae si cu care chiar flirtase o scurta perioada... Asa ziceau gurile rele din familie si ii mai reprosa si mama la necaz lui tata, dar asa, mai mult in gluma, luandu-l peste picior: «De ce oare, Marine, n-ai luat-o tu, ca salvai, dracu' , tara de la urgie?!»".
MANASE, UNCHIUL LUI ION ILIESCU
Era o fata draguta, si-a amintit-o pe tanara Lenuta Petrescu si dl Ion Iliescu intr-o recenta discutie. În anii razboiului, copilul Ion Iliescu se afla in grija unui unchi, Manase, care lucra intr-o carmangerie. Alexandru Iliescu - tatal - era in inchisoare, iar Marioara Iliescu - mama adoptiva, primise sarcina de la partid sa se ilegalizeze. Prin Lenuta Petrescu s-a intalnit cu ea intr-o casa conspirativa din care mama primise consemn sa nu iasa afara. Unchiul Manase ii cunostea si pe fratii Petrescu. Iar de la Lenuta primise semne de simpatie. Atat cat se cuvenea insa unei fete cu gand de maritis. Totusi, unchiul acela il ajutase pe Niculaie sa ajunga la inima Lenutei ori poate sa ramana. Platise si majoritatea cartilor postale care-o incununasera Regina Muncii la chermeza de 1 Mai 1939. De unde sa fi avut bani viitorul ei sot?! Abia dupa razboi, ca activist de partid, luase prima leafa din viata lui Niculaie. În octombrie 1950, Ilonka Popp (viitoarea Ileana Raceanu) a dat o declaratie pentru comisia de verificare a membrilor de partid despre "sotia tovului Ceausescu". Dovada iubirii pasionale dintre Niculaie Ceausescu si Lenuta Petrescu a fost scrisa insa intr-o mizerabila limba romana. Cu ortografia si sublinierile conforme originalului, redam fragmentul exemplificator: "Asa cum amintesc dansa era o fata f. tinere, dar bune, numai cu conspiratie avut multe abater serioasa, pt. care dansa a suferit critica si ceva pedepse de partid (nu mai amintesc ce). Ea era logodita cu tov. Ceusescu care atunci era in inchisoara. Desi organizatia ia interzis ei sa mai aiba cu tov. Ceusescu legatura, pt. ca periclita organizatia, ia continua aceasta legatura. Tov. Ceusescu a esit din inchisoare cu gardian si intalnea cu dansa in anumite locuri. Odata cand sa intalnit cu tov. Ceausescu, cu gardianul cu el Lenuta Ceausescu l-a dus intr-o casa ilegala al CC UTC fara stiri ns. periclitand tovii ilegal din CC U.T.C. Pentru acest lucru dansa a fost scoasa din munca de conducere". Şi Ceausescu (detinut intre august 1940 si august 1944) daduse cu subsemnatul despre acea escapada. În chestionarul de cadre, datat februarie 1945, mentioneaza ca "masuri disciplinare suferite in partid: in inchisoare vot de blam si observatie" pentru "lipsa de vigilenta si conspiratie". În acelasi an intr-o autobiografie a detaliat astfel episodul (plasandu-l intre anii 1940-1942): "În timpul sederii la Jilava obtinand permisiunea sa merg la Spitalul Militar pentru repararea danturii am facut o mare gresala mergand impreuna cu o tova la o casa technica (sic) care erau neste (sic) cunoscuti de ai nostri".În anii razboiului, o intalnire amoroasa intr-o casa conspirativa intre o ilegalista si un detinut comunist - insotit de gardian! - putea fi o dovada mortala a colaborarii cu Siguranta sau cu Gestapoul. Pentru mai putin de-atat, Remus Koffler, adjunctul lui Foris (liderul comunist din anii razboiului), fusese condamnat la pedeapsa cu moartea si executat in anii '50 ca tradator al partidului. Pe Foris si pe Patrascanu Ceausescu i-a "reabilitat" in 1968, dar de Koffler n-a vrut sa auda.
DOI CU DOUĂ: EI NAZIŞTI, ELE LOGODNICE DE COMUNIŞTI
Singura prietena de cursa lunga a Elenei Ceausescu a fost cumnata ei, Adela Petrescu. Viitoarele cumnate au stat impreuna si in gazda. Amandoua mergeau uneori sa-si viziteze logodnicii detinuti. Altfel, tinerele n-au pregetat sa se inveseleasca putin cu ce aveau la-ndemana. S-a-ntamplat ca al saselea nascut dintre cei noua frati Ceausescu, botezat tot Niculaie (viitorul comandant al Şcolii de Securitate de la Baneasa, rebotezat Andruta), sa-si viziteze fara de veste viitoarea cumnata. "Detinea probe ca aceasta cumnata a sa era nu numai inclinata sa intre in cardasie cu strainii, dar ca o si facuse, si inca din tinerete, iar el o prinsese", a scris Dumitru Popescu in memoriile sale despre relatarile zilei aceleia facute de Andruta Ceausescu. "Ce crezi, domnule, ca se petrecea acolo?, si-a citat memorialistul colegul de celula din 1990. În odaie erau doi nemti. Da, militari, cu grade pe umeri. S-au fastacit, s-au ridicat in picioare, dand de inteles ca tocmai se pregateau de plecare. (...) Pe masa erau prajituri, ciocolata, coniac. Gramofonul incepuse sa haraie.(...) Au spus o poveste incalcita din care reiesea ca prin cei doi obtineau informatii pe care i le transmiteau lui Petrescu." Cine sa stie daca a fost sau nu acea distractie?! E sigur insa ca nici una dintre fete n-a avut asemenea sarcina de partid.
Fara indoiala, un medic precum Abraham Schehter starnea invidii breslei. Vestea sinuciderii "doctorului lui Ceausescu" a bantuit in 1973 Capitala. Se aruncase tocmai de la etajul 7 al Spitalului de Urgenta. Alt fapt fara precedent, consecinta a sinuciderii doctorului, a facut inconjurul tarii: ministrul de Interne, Ion Stanescu, fusese retrogradat "simplu" sef de sector la gospodaria de partid. Însusi fostul ministru a scris mai tarziu despre furia lui Ceausescu. "Voi l-ati omorat, criminalilor...", le-ar fi reprosat el capilor Securitatii la aflarea vestii. La ordinul lui Ceausescu, Dinca a inceput cercetarea cazului. I-a fost inmanat si dosarul de urmarire informativa al doctorului, unde se afla, dupa relatarile lui Ion Stanescu, "o Nota dupa o convorbire telefonica purtata de Schehter, din Praga, cand il insotise pe Ceausescu, cu un medic din Bucuresti in legatura cu un tratament pe care se impunea sa-l aplice presedintelui Romaniei". Însa tuturor angajatilor din preajma lui Ceausescu le era interzis sa vorbeasca despre munca lor. Tot ce faceau, auzeau ori vedeau intra sub incidenta secretului de stat. Or, daca vorbeai despre bolile lui Ceausescu te expuneai direct acuzatiei de spionaj pentru vreo putere straina. Astfel ca Schehter, fara stirea lui Ceausescu, fusese luat la intrebari de "organe". Anchetatorii voiau sa aduca dovezi la raportarea situatiei. Din ancheta lui Dinca, comandata de Ceausescu, doctorul a iesit vinovat. "S-a gasit" si scrisoarea de ramas-bun a sinucigasului. Cica din cauza unor "framantari sufletesti" si-ar fi pus capat zilelor. Dar printre legendele Directiei a V-a, care se ocupa de paza si protectia demnitarilor, e si pasiunea Tovarasei pentru "doctorul ei". Ea-l alesese ca medic curant pe Abraham Schehter pentru familia Ceausescu dupa ce-l cunoscuse ca doctor al lui Borila. Ea ii cerea mai multe sfaturi si ingrijiri decat toti. Mersese atat de departe cu grija fata de sanatate, incat il vizita pe doctor la el acasa, pe Kisselef, langa Arcul de Triumf. Întrebarile securistilor la curent cu vizitele "bolnavei" la doctor acasa incepusera cu "cine ti-a dat sarcina sa te apropii de Tovarasa ca sa-l spionezi pe Tovarasul?". Iar doctorul, inspaimantat, alesese calea spre lumea cealalta.
CHIPEŞUL PRINŢ AL MORŢII, ÎN UNIFORMĂ DE GENERAL
În cele trei zile petrecute in cazarma din Targoviste, sotii Ceausescu au avut si cateva clipe de bucurie: in dimineata zilei de 22 decembrie, cand l-au zarit, trecand pe culoar, pe generalul Victor Atanasie Stanculescu. Venise sa-i scape omul lor de incredere! - au sperat atunci. Cu trei zile inainte, Ceausestii il facusera seful armatei. Dar, dupa ce suflase in foalele iadulului Timsoarei, le-a pregatit si lor moartea. Se ingrijise si de plutonul de executie, stabilise si locul "bun pentru final". "Toate ne-au spus pe lumea asta, dar nimic de tradatori", a oftat peste cateva ceasuri Ceausescu privind catre partea din sala unde, plictist deja in asteptarea sentintei, Stanculescu facea avioane de hartie. "Şi i-am avut langa noi, l-a secondat consoarta, privindu-l pe chipesul organizator al procesului in uniforma de general. Da, asa se intampla, tradarile vin de langa tine." În convorbirile cu Dinu Sararu, generalul a negat orice familiaritate cu sotii Ceausescu. N-ar fi primul neadevar insa dintre cele de la temelia carierei lui: isi ingropase intai originea sociala "nesanatoasa" (avusese un bunic general, fost sef al intendentei armatei romane). Se "orientase" catre santierul Bumbesti-Livezeni, caci dincolo de bravura acelui voluntariat cadristii nu mai treceau cu cercetarea trecutului. Urcase fulgerator gradele militare pe "frontul" constructiei fortificatiilor Nadlac-Moldova Veche din anii schismei dintre Tito si Stalin. Sistemul de forticatii nu era insa de aparare - cum, dupa o jumatate de secol, inca-l numea Stanculescu -, ci de atac; conceput si executat sub comanda sovietica, nu romana. În 1968, la doar 40 de ani si fara sa dea vreun examen, Stanculescu fusese inaintat la gradul de general-maior. Iar in decembrie 1989, cadrista-sefa a Romaniei si comandantul suprem ii incredintasera comanda armatei in cel mai greu moment al lor. Pe ce temei, daca nu le era apropiat?!
"Cu Elena Ceausescu era contactul prin profesorul Ursu (mana ei dreapta in "chestiuni de savanta" - n.n.), i-a declarat Stanculescu lui Dinu Sararu despre relatia dintre ei. La un moment dat coordonam cercetarea militara pe armata si pe tara... Prin profesorul Ursu, care trebuia sa duca planurile la Cabinetul 2, cum se zicea, am dus si eu planurile... dar nu eu le-am prezentat." Fostii aghiotanti si ofiteri din dispozitivul de paza si protectie al Elenei Ceausescu din anii '70 au insa alta versiune. Ca planurile de cercetare stiintifica i le prezenta indelung, cam prea des si totdeauna intre patru ochi, Victor Atanasie Stanculescu. Chipesul print al mortii fusese unicul interlocutor, pe teme stiintifice, capabil sa-i reziste "savantei" ceasuri intregi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu