Se afișează postările cu eticheta Istoria Romaniei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Istoria Romaniei. Afișați toate postările
joi, 17 noiembrie 2011
Apollodor din Damasc
Apolodor[Apollodoros] din Damasc (c. 60 - c. 125) a fost un arhitect sirian sau grec, un favorit al împaratului roman Traian. Este creditat cu numeroase monumente si cladiri, printe care si Podul lui Traian.
El a ajuns la Roma in 91 d.H si a participat la programul de constructii initiat de imparatul Domitian.
Apolodor construieste între anii 103-105 un pod pe Dunare între Drobeta (Drobeta Turnu Severin de azi) si Pontes (azi satul Kostol din Serbia). Detalii despre forma si marimea podului: lung de cca. 1135 m, lat de cca. 15 m, înalt de cca. 19 m, construit din barne de lemn încrucisate, sprijinite de piloni construiti din caramida, piatra, mortar si ciment natural numit „pozzolana”, provenit din Italia). Nu se cunosc detalii despre metoda de constructie. Se presupune ca Apolodor a deviat cursul Dunarii si apoi a turnat picioarele podului.
luni, 24 octombrie 2011
Legenda Manastirii Putna
Cică trăia în chilia aceasta un călugăr: Daniil Săhastru. Îi zicea lumea săhastru, pentru traiul său singur. Acesta a fost coborât din cer de Dumnezeu pentru a face bine oamenilor rătăciţi prin pustietatea aceasta. El nu mânca aproape nimica.
Povestea Vrancei
De mult, pe timpul domniei lui Ştefan cel Mare, pe când Ţara Românească nu era unită încă şi ţinuturile Munteniei şi Moldovei aveau fiecare domnii lor, a fost o luptă mare între plăieşii lui Ştefăniţă şi armia turcească, care năpădise ca frunza şi iarba pe pământul Moldovei.
Stejarul din Borzesti
A fost odată un timp, pe când Molna şi Prutul nu făceau hotar între trei ţări surori, pe când bourul moldovenesc era singur stăpân pe o ţară largă, îndemânatică, locuită de un popor ager şi pământean.
De pe atunci şi până în zilele noastre rămas-a vorbă din tată-n fiu, cum că se încinsese odată un joc de copii pe şesul Trotuşului, nu departe de satul Borzeşti, pe un soare frumos de primăvară. Ceata copiilor era împărţită în două tabere, una înfăţişa tabăra tătarilor sub comanda lui Gheorghe, un copilandru cu plete negre şi cu ochi de mure, iute şi neastâmpărat ca Trotuşul ce se prăvale de la munţi; cealaltă era tabăra moldovenilor sub comanda lui Ştefan, un copilandru cu plete castanii, cu ochii albaştri gânditori şi cu inima cutezătoare. Gheorghe era fecior de ţăran şi Ştefan, fiu de domn.
De pe atunci şi până în zilele noastre rămas-a vorbă din tată-n fiu, cum că se încinsese odată un joc de copii pe şesul Trotuşului, nu departe de satul Borzeşti, pe un soare frumos de primăvară. Ceata copiilor era împărţită în două tabere, una înfăţişa tabăra tătarilor sub comanda lui Gheorghe, un copilandru cu plete negre şi cu ochi de mure, iute şi neastâmpărat ca Trotuşul ce se prăvale de la munţi; cealaltă era tabăra moldovenilor sub comanda lui Ştefan, un copilandru cu plete castanii, cu ochii albaştri gânditori şi cu inima cutezătoare. Gheorghe era fecior de ţăran şi Ştefan, fiu de domn.
Sarmisegetusa Regia
Capitala statului dac, principalul centru politic si religios, pentru apararea careia s-a construit intregul sistem de fortificatii. Din punct de vedere structural, capitala dacilor se dovedeste a fi avut trei parti componente: asezarea civila, zona sacra si cetatea. Sarmizegetusa a fost cel mai mare centru mestesugaresc, iar calitatea sa de capitala politica si cultural-religioasa a statului dac a fost un factor determinant in prosperitatea economica. Aici locuiau regii, demnitarii, functionarii cancelariei regale, o parte a aristocratiei, artizani, negustori, mesteri constructori, medici etc.
Fortificatiile
Accesul dinspre valea Muresului spre Sarmizegetusa era aparat si controlat de cetatile de la Costesti-Cetãtuie si Blidaru, precum si de numeroase turnuri solitare amplasate de o parte si alta a drumului. Asezarea fortificata de la Cucuis-Golu, cetatea de la Varful lui Hulpe (necercetata inca) si probabil destule turnuri, nelocalizate deocamdata, barau accesul dinspre vaile Ccucuisului si Sibiselului. Inainterea dinspre vest era aparate de cetatea de la Piatra Rosie si de fortificatia lineara, tip baraj, de la Cioclovina-Ponorici. La acestea se adauga cetatile de la Cãpâlna, Banita si Tilisca care blocau de asemenea caile spre inima regatului dac. Dupa depasirea tuturor acestor obstacole, atacatorii erau intampinati de intariturile capitalei.
Cetatea Sarmizegetusei a fost construita in singurul loc de pe Dealul Gradistii cu confiduratie potrivita conceptiei de fortificare a dacilor, in jurul cotei 1000, perimetru dominant atat fata de cartierul de vest al asezarii civile de la Sarmizegetusa cat si in raport cu incinta sacra a capitalei.Zidurile cetatii inconjurau varful dealului, urmand configuratia terenului si construite in stilul clasic - "murus dacicus". Pe latura de vest, aproape de cota maxima au fost construite cazemate, dupa tipicul celor de la Costesi-Cetatuie si Blidaru. Nu se stie daca cetatea avea bastioane, intrucat interventia ulterioara a romanilor este posibil sa fi dus la desfiintarea lor. In interiorul cetatii s-au descoperit doar baraci de lemn destinate aparatorilor. In conformitate cu pacea incheiata dupa primul razboi daco-roman, o parte din ziduri au fost demantelate. In preajma celui de-al doilea conflict este au fost reinaltate. Cetatea a suferit distrugeri importante in timpul asediului final iar reconstructia romana, sesizabila aproape peste tot, nu a respectat nici traseul zidului dacic, nici tehnica sa de constructie. Noul traseu dubla suprafata aparata de ziduri.
 |
Asezarea civila
In zidul refacut si prelungit de romani se gasesc exterm de frecvent lespezi si blocuri de piatra din drum, segmente de canale, tamburi de coloane de calcar, piese de bolta, ancadramente si tamburi de coloane de andezit, luate din cladirile civile ale Sarmizgetusei, care abia pot sugera grandoarea fostelor constructii dacice. Fortificatia de la Sarmizegetusa nu era de altfel o acropola pentru asezarea civila, care consta din constructii gospodaresti, cu instalatii de captare si transportare a apei potabile si de drenare a celei provenite din precipitatii, cu ateliere si amenajari din cele mai diverse. Desi a beneficiat de cercetari arheologice intense, majoritatea teraselor nu au fost cercetate. Se stie clar ca intreg dealul a fost excavat si terasat de daci, terasele artificiale fiind in multe cazuri sustinute de ziduri de mari dimensiuni. In gospodaria unui nobil dac se gasea apa curenta, transportata prin apeducte care si astazi sunt functionale. Din pacate, aproape toate constructiile civile au fost ridicate din materiale perisabile, incat sunt prost conservate. In mod obisnuit s-au pastrat peitrele asezate la baza lor, resturi de pereti, stalpi carbonizati, podele de lut sau vetre de foc.
Locuintele
Locuintele pot fi grupate in trei categorii: cu o singura incapere, cu doua sau mai multe incaperi si poligonale. Primele sunt toate construite la suprafata si sunt cele mai putine. Locuintele cu mai multe incaperi au fost construite fie cu pari infipti in pamant, fie cu baza de piatra.
Majoritatea o constituie cele din a doua categorie. Atat locuintele circulare cat si cele poligonale au de regula o incapere, cand s-au construit cu un ingur nivel si doua, cand aveau etaj, ambele de mari dimensiuni. Intr-una din locuintele cercetate s-a descoperit o trusa medicala cuprinzand cinci vase de lut de mici dimensiuni, probabil pentru unguente, un bisturiu si o piatra din cenusa vulcanica, al carei praf are calitati astringente, toate asezate intr-o cutiuta de lemn cu manere de fier prinse in doua bratari. In apropierea locuintelor se aflau amenajari gospodaresti cu destinatii diferite, printre care si hambare, unele dintre acestea cercetate, altele nu. Cele mai pretentioase locuinte se aflau grupate in apropierea cetatii si a ursei de apa din locul numit "Tau", constituind un fel de cartier aristocratic al Sarmizegetusei, nu este exclus ca o terasa artificiala de mari dimensiuni din apropierea acestei zone sa fi fost piata publica a orasului antic.
Ateliere si amenajari
Atelierele au fost construite aproape in intregime din lemn, ca urmare nuintotdeauna a fost posibila stabilirea planului lor sau a detaliilor de constructie. Se stie, ana acum, ca au functionat trei mari ateliere - unul de reducere a minereului de fier si doua de faurarie - si altele mai mici. In primul atelier mentionat s-au descoperit opt cuptoare iar intr-unul de faurarie s-au descoperit doua cutitoaie, cu stampila Herreni, produse intr-un atelier din Aquileia, in Nordul Italiei. La Sarmizegetusa, la Fetele Albe si probabil la Fata Cetei,care sunt cele mai mari asezari civile din zona Muntilor Orastiei, avem de-a face cu asezari compacte, intinse pe mari suprafete, aflate la distante considerabile de izvoare sau paraie, impunandu-se astfel amenjarea unui sistem de distrbuire a apei potabile. La Samizegetusa, apa a trei izvoare a fost captata si transportate prin conducte de teracote inspre decantoare de mari dimensiuni de unde era distribuit mai departe, tot prin conducte, la locuinte ateliere sau sanctuare. Pentru evacuarea apei provenite din precipitatii si pentru a evita patrunderea ei in constructii, s-au sapat canale de drenaj. In zona sacra s-au construit canale cioplite in piatra de calcar.
Incinta sacra
Toate edificiile sacre de la Sarmizegetusa se concentreaza pe doua terase artificiale de mari dimensiuni. Exista doua tipuri de sanctuare, rectangulare si circulare. Toate au fost ridicae in perioada de timp delimitata de domnia lui Burebista si cea a lui Decebal. O prima faza cuprinde ridicarea edificiilor din calcar iar a doua din andezit. In incinta sacra se observa marele sanctuar circular, a carui infatisare este momentan alterata de prezenta unor piloni de lemn dispusi aleatoriu in interior, in perioada comunista, pentru a da o "fata" mai spectaculoasa constructiei. Mai exista trei sanctuare dreptughiulare, dintre care unul de dimensiuni impresionanate, un sanctuar circular mic si un sanctuar patrulater. Spectaculos este asa numitul "Soare de andezit" - un disc central cu diametrul de 1,46 metri continuat de zce raze, de forma trapezoidala, dar cu laturile exterioare cioplite in arc de cerc, fiecare lunga de 2,76 metri. Lipita cu unul dintre capete de marginea exterioara a altarului se afla o raza lunga, indreptata spre nord.
sursa: "Cetati si asezari dacice in Muntii Orastiei", de I. Glodariu, E. Iaroslavschi, A. Rusu.
Calendarul de la Sarmizegetusa
Privind asupra sanctuarelor de la Sarmizegetusa a devenit evident pentru arheologi si istorici ca ele erau folosite pentru masurarea timpului, un fel de templu calendar.
Grupul este alcatuit din doua sanctuare, numite micul si marele sanctuar circular.
Micul sanctuar circular este alcatuit din 114 piese, dintre care 13 sunt lespezi care separa 13 grupari de stalpi cu urmatoarea structura: 8grupe de cate 8 stalpi, 1 grupa de cate 7 stalpi, 3 grupe de cate 8 stalpi si o gupa de 6 stalpi. In total 104 stalpi si 13 lespezi.
Marele santuar circular este compus din 3 cercuri concentrice si o constructie absidala (in forma de potcoava inchisa) situata central, avand o axa de simetrie si o axa a pragurilor. Cercul exterior este alcatuit din 104 blocuri de andezit lipite unul de altul; cercul urmator, alaturat primului, este format din 210 piese, dintre care 30 sunt lespezi de separare a 30 de grupari a cate 6 stalpi - in total 180 de stalpi si 30 lespezi.Cel de al treilea cerc este format din 4 grupari de lespezi ce separa 4 grupari de stalpi - in total 68 de stalpi si 14 lespezi. Absida centrala este alcatuita din 2 grupari de lespezi ce separa 2 grupari de stalpi - in total 34 de stalpi si 4 lespezi.
In urma cercetarilor si mai ales a calculelor, s-a descoperit ca 47 de circumferinte ale micului sanctuar corespund la 13 ani astronomici, dupa care mai este necesara o corectura de o singura zi. Rezulta deci ca dacii aveau un calendar bazat pe ciclurile de 13 ani.
Tot din calcule reiese ca anul dacic avea 47 de saptamani. Micului sanctuar este impartit in 13 grupe realizandu-se inceperea unui nou an dacic numai in prima zi a unei grupe - a unei saptamani. Iar toate cele 13 zile de inceput ale celor 13 grupuri sunt, in decurs de un ciclu, o singura data inceput de an.
Anii dacici nu aveau un numar fix de zile. Datorita rotirii continue, a faptului ca fiecare an are 47 de saptmani si a celor doua saptamani de exceptie (doar 7 si 6 zile, fata de numarul obisnuit de 8 zile ), numarul de zile dintr-un an varia intre 364 si 367 de zile.
Urmarind absida centrala a marelui sanctuar s-a ajuns la concluzia ca anul era impartit in trei trimestre de 13, 21 si din nou 13 saptamani (cel doua grupari de stalpi contin: prima 13 stalpi si a doua 21 de stalpi). Interesant este faptul ca cele de 21 de saptamani corespund "perioadei vegetative" a vitei de vie si altor cateva culturi, perioada ce probabil constituia o durata distincta din an, mai ales pentru un popor de agricultori si pastori.
Considerand fiecare lespede a absidei ca insemn pentru ziua de corectura dintr-un ciclu de 13 ani, rezulta unitatea de timp superioara unui asemenea ciclu si anume peioada dacica de 52 de ani (4 lespezi - 4 corecturi; 4*13=52).
Valoarea medie in zile a unui an dacic este de 365,2307692zile, fata de 365,242198 zile cat are anul tropic. Diferenta dintre anul tropic si cel dacic insumata ajunge dupa un ciclu de 13 ani la 0,148574 zile. Aceasta diferenta se corecta, se pare, la fiecare al 8-lea ciclu, deci la fiecare al 104-lea an. Cum am mai spus primul cerc al marelui sanctuar contine tot 104 de blocuri de andezit si reprezinta momentul corectiei seculare.
Ceea ce ne conduce la faptul ca secolul dacic avea 104 ani.
Calendarul dacic prezinta urmatoarele caracteristici principale:
• se respecta echivalenta 1 stalp = 1 zi; ele reprezinta deci sisteme de evidenta in numere intregi a unor marimi neintregi; ele sunt astfel concepute, ele sunt astfel concepute incat sa ramana inurma timpului astronomic exact si sa permita corectia lor cu o unitate (o zi) prin aditie.
• constructia micului sanctuar determina durate fluctuante ale anului, sistem prin care precizia se asigura, cu ajutorul unor marimi intregi la un ciclu de 13 ani.
• intotdeauna anul incepe in prima zi a saptamanii si se sfarseste in ultima zi
• eroare este de o zi la 8840 de ani!
vineri, 11 martie 2011
Elena Ceausescu
Elena Ceauşescu (nume de familie original: Petrescu, n. 7 ianuarie 1919 - conform certificatului de naştere (7 ianuarie 1916 data adevărată a naşterii), Petreşti, Dâmboviţa – d. 25 decembrie 1989, Târgovişte) a fost prim viceprim-ministru al României comuniste şi soţia preşedintelui Nicolae Ceauşescu.
Biografie
Născută într-o familie săracă, se mută cu fratele său în Bucureşti după absolvirea celor patru clase primare. În 1937 intră în rândurile Partidului Comunist Român, unde-l va întâlni pe Nicolae Ceauşescu în 1939. Cei doi se căsătoresc în 1945. A terminat doar 4 clase fiind foarte slab pregatita. Până la alegerea lui Ceauşescu în funcţia de secretar general al PCR, Elena a ocupat posturi puţin importante, cum ar fi cel de secretară în Ministerul Afacerilor Externe. Odată cu ascensiunea soţului său, Elena a început să preia funcţii importante în aparatul de stat şi în conducerea Partidului Comunist. Până în anul 1969 nu cumulează nicio funcţie politică, fiind directoare la ICECHIM (Institutul de Cercetare Chimică). Din anul 1979 numele Elenei Ceauşescu este asociat "Cabinetului nr. 2", devenind astfel a doua persoană în stat din punct de vedere al importanţei politice. În ultima perioadă în care a ocupat funcţii politice titlul său a fost prim viceprim-ministru, creat special pentru ea. În anii 80 ea l-a ajutat pe poetul Nichita Stănescu în tratarea afecţiunilor ficatului facilitându-i un tratament special la Mangalia Nord. În timpul revoluţiei române din 1989, a fost condamnată la moarte şi executată, împreună cu soţul ei, Nicolae Ceauşescu. Cei doi au fost executaţi prin sentinţa Tribunalului Militar Excepţional înfiinţat printr-un decret al CFSN pe 24 decembrie 1989. Înaintea execuţiei a afirmat, fiind pusă în faţă cu executarea separată a fiecăruia şi referindu-se la soţul ei: "Împreună am luptat, împreună murim!" (imagini difuzate de documentarul "Doctor horroris causa"). A ordonat în 1987 demolarea bisericii "Sfânta Vineri" din Bucureşti.
Controverse
Elena Ceauşescu a devenit doctor în chimie cu teza de doctorat "Polimerizarea stereospecifică a izoprenului", despre care s-a spus că ar fi redactată de alţi savanţi şi susţinută în condiţii dubioase în decembrie 1967, deşi cunoştinţele ei în chimie se limitau doar la noţiuni elementare. Formula dr.h.c.mult. indică faptul că respectivei persoane i-a fost conferit titlul de doctor honoris causa de mai multe ori (de către mai multe universităţi). Titlul dr.h.c. se acordă în special persoanelor care s-au distins în anumite domenii profesionale, sociale sau politice. Dr.h.c.mult. Elena Ceauşescu avea tot dreptul să poarte acest titlu, deoarece primise mai multe doctorate honoris causa de la diverse universităţi din lume. Chiar dacă ar fi fost dobândite prin înşelăciune (faptul că era soţia preşedintelui României nu era o înşelătorie, chiar dacă teza ei de doctor în chimie fusese scrisă de dr. Osiaş), unele dintre ele nu pot fi retrase, deoarece regulamentele unor universităţi nu permit retragerea unui astfel de titlu, de exemplu în cazul soţului ei. Notă: a nu se confunda titlul dr.h.c. cu titlul ştiinţific de doctor: nu este necesar a fi doctor în vreo disciplină pentru a primi titlul dr.h.c., de exemplu Maica Tereza a primit D.D.h.c. (Doctor of Divinity honoris causa) de la Universitatea din Serampore, iar Sandra Brown a primit Honorary Doctorate of Humane Letters din partea Universităţii Creştine din Texas. În anul 1974, Elena Ceauşescu a fost aleasă ca membru titular al Academiei Române. Imediat după 1989, conform unui articol din statutul Academiei Române care prevede că sunt excluşi toţi acei membri care au suferit condamnări penale, a fost exclusă din această instituţie.
Apelative
Apelativul corect politic al Elenei Ceauşescu era „Tovarăşa academician doctor inginer Elena Ceauşescu”, la care se adăuga deseori „savantă de renume mondial”. Cu licenţă poetică, era denumită de scriitorul Eugen Barbu: "Înalta Doamnă a Ţării". Alte surse susţin că Ceauşeştii nu suportau să li se vorbească cu titlul „domnule” sau „doamnă”, considerând acest lucru un act de trădare.
Cronologie
1916 • În data de 7.01.1916 (şi nu 1919 cum îşi falsificase certificatul de naştere pentru a părea mai tânără decăt soţul ei, Nicolae) se naşte în satul Petreşti din judeţul Dâmboviţa, Lenuţa Petrescu. Părinţii ei se numeau Nae şi Alexandrina Petrescu şi erau ţărani mijlocii care practicau atât munca câmpului, cât şi negoţul (de aici şi porecla de "Lenuţa lui Briceag"). A avut un singur frate mai mare care s-a numit Gheorghe (Gogu) Petrescu. Acesta va pleca în Bucureşti şi se va căsători cu Adela, care îl va converti la marxism-leninism şi va fi una din cele mai apropiate prietene ale Elenei Ceauşescu. Gogu şi Adela Petrescu au avut trei copii. Aceştia vor fi nepoţii preferaţi ai Elenei Ceauşescu.
1930 • Primele trei clase primare le face în Petreşti. La vârsta de 14 ani, când se afla în clasa a IV-a primară, este declarată repetentă ca urmare a rezultatelor slabe la învăţătură. A promovat doar la disciplinele de muzică, sport şi lucru manual.
1930-36 • După ce lucrează o vară-două la câmp îşi părăseşte satul natal pentru Bucureşti pentru a sta cu fratele ei Gogu şi soţia acestuia, Adela. Primul ei serviciu a fost ca muncitoare necalificată într-o fabrică de produse farmaceutice. Ceva mai târziu îşi va găsi, prin relaţiile fratelui ei, un post de ucenică la fabrica de textile Jaquard (care se afla pe Dealul Spirii). După război, Elena îşi va găsi un post de laborantă la un laborator chimic.
1933 • Nicolae Ceauşescu devine membru al UTC. • În luna iunie, Nicolae Ceauşescu participă, ca reprezentant al tineretului democrat din Bucureşti, la Conferinţa Comitetului Naţional Antifascist. • Pe 23 noiembrie Nicolae Ceauşescu este arestat în Bucureşti pentru „dezordine de stradă”. • Pe 27 noiembrie Nicolae Ceauşescu este pus în libertate de la Cabinetul 7 Instrucţie, Tribunalul Ilfov.
1937 • Elena Ceauşescu devine membră a Partidului Comunist Roman (P.C.R.), modelul ei de "viaţă şi luptă revoluţionară" fiind Ana Pauker. Începe să frecventeze Cercul cultural muncitoresc, apropiindu-se de mişcarea sindicală comunistă. A activat în Comitetul de organizare al tineretului comunist din Capitală, reprezentand sectorul II Negru, perioada în care este înregistrată cu numele conspirativ "Florina".
1939 • În primavara anului 1939, la una din acţiunile Cercului cultural muncitoresc din Bucureşti (al breslei metalurgiştilor şi lucrătorilor din îmbrăcăminte), Nicolae Ceauşescu o cunoaşte pe Lenuţa Petrescu. S-a aflat ulterior ca fratele mai mare, Marin Ceauşescu , ar fi cunoscut-o primul pe ilegalista Lenuţa Petrescu. Acesta i-ar fi prezentat-o ulterior fratelui său mai mic, Nicolae. • La 1 mai 1939, participă la demonstraţia organizată de breslele bucureştene (episod a cărui natură avea să fie, mult mai târziu, grav falsificată de propaganda oficială, prezentându-se că ar fi fost vorba de „o puternică demonstraţie antifascistă”, organizată şi condusă de Nicolae şi Elena Ceauşescu).
• La 13 august 1939, în cadrul unei serbări câmpeneşti organizate în „Parcul Veseliei” de muncitorimea Capitalei, Lenuţa Petrescu a fost aleasă „regina balului”, transformată ulterior în „regina muncii”. • În octombrie Nicolae Ceauşescu este ales de „Conferinţa de organizare a UTC” secretar al UTC. Reuşeşte să părăsească locul, dispărând din activitate 6 luni.
1943 • Pe 14 august, Nicolae Ceauşescu este internat în lagarul de deţinuti politici de la Targu-Jiu unde au fost transferaţi comuniştii din închisori. Conform literaturii de partid, tânăra utecistă Lenuţa l-a vizitat de câteva ori la închisoarea de la Târgu-Jiu. Scopul vizitelor era acela de a asigura legătura deţinutului cu exteriorul, pentru "a organiza şi conduce din lagăr lupta partidului". Astăzi, unele surse din cadrul familiei Ceauşescu afirmă că, de fapt, Lenuţa nu avea cum să-l viziteze la închisoare pe Nicolae, deoarece vizitele nu erau permise decât membrilor familiei. La acea dată cei doi nu erau căsătoriţi legal. Lenuţa Petrescu procura de la Ajutorul Roşu alimentele şi îmbrăcămintea pe care unul din fraţii lui Ceauşescu i le ducea apoi la închisoare. Un sâmbure de adevăr există în legăturile Lenuţei, deoarece ea îl vizita de fapt pe fratele său, Gheorghe Petrescu, închis şi el la Târgu-Jiu.
• Dupa 23 august 1944, ca vechi lucrător „cu munca politică”, Elena Ceauşescu devine membră CC al UTC, în vreme ce, pe linie profesională, ocupa doar un post de laborantă.
• Pe 30 august 1944 Nicolae Ceauşescu, însoţit de Lenuţa Petrescu, împreună cu Petre Constantinescu-Iaşi, Constantin Agiu, Gheorghe Apostol, întâmpina la Colentina primele unităţi ale Armatei roşii. În aceeasi zi, în numele tineretului comunist, Ceauşescu, asistat de Lenuţa Petrescu, susţine primul său mare discurs în balconul Societăţii Generale (vis-a-vis de Universitate) din Bucuresti în cadrul mitingului de întâmpinare a unităţilor Armatei roşii. Tot în aceeaşi zi, Nicolae Ceauşescu este numit secretar CC al UTC (poziţie deţinută până în octombrie 1945).
1945 Elena Ceauşescu lucrează ca secretară la Ministerul Afacerilor Externe însă va fi dată afară pentru incompetenţă. Această situaţie era vazută ca incompatibilă cu calitatea ei de soţie a unui personaj de seama al conducerii de partid, drept care, la ordin, se înfiinţează în cadrul Facultăţii de Chimie Industrială a Institutului Politehnic din Bucureşti un curs fără frecvenţă pe care, urmându-l (la sfârşitul anilor’40 – începutul anilor’50), Elena Ceauşescu dobândeşte titlul de „inginer chimist”. Trebuie menţionat că după acest episod cursul respectiv a fost desfiinţat.
1946 – 47 • Nicolae Ceauşescu îndeplineşte funcţia de instructor de partid (şi nu secretar aşa cum s-a spus în pe timpul regimului său) al comitetelor regionale Dobrogea, iar apoi Oltenia ale P.C.R.. Elena Ceauşescu îl insoţeşte în ambele locaţii.
• Pe 17 noiembrie, Nicolae Ceauşescu este ales deputat în Circumscripţia Slatina, judeţul Olt, fiind deputat în toate legislaturile până în decembrie 1989.
1947 • Pe 23 decembrie 1947, Nicolae Ceauşescu şi Lenuţa Petrescu se căsătoresc (actul de căsătorie nr. 2592/947). Acesta este momentul când Lenuţa, la dorinţa soţului ei, îşi schimbă numele în Elena şi anul naşterii (pentru a părea mai tânără decât soţul ei, care era cu doi ani mai mic decât ea).
1948 Pe 7 februarie 1948 se naşte Valentin Ceauşescu, primul copil al soţilor Ceauşescu.
1949 Pe 1 martie 1949 se naşte Elena – Zoia Ceauşescu, al doilea copil al soţilor Ceauşescu.
1951 • Pe 1 septembrie se naşte Nicu Ceauşescu, al treilea copil al soţilor Ceauşescu.
1957 • Elena Ceauşescu ocupă funcţia de cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetări Chimice din Bucureşti (ICECHIM).
1964 • Pe 20 martie 1964, Elena Ceauşescu se înscrie pentru teza de doctorat. „Doctoratul” Elenei Ceauşescu în chimie are o poveste interesantă. Acad. Constantin Neniţescu, şeful Catedrei şi decan al Facultăţii de Chimie Industrială din cadrul IPB, s-a opus categoric. Partidul găseşte însă o soluţie şi în această situaţie. Astfel, Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni”, din subordinea Filialei Iaşi a Academiei R.P.R., făcea cunoscut ICECHIM-ului, la 20 martie 1964, că „s-a aprobat înscrierea Elenei Ceauşescu la aspirantură, specialitatea chimie macromoleculară. Termenul de doi ani pentru susţinerea examenelor de minim de candidat a început la data de 14 martie 1964” (adresa nr. 253, semnată de prof. dr. I. Zugrăvescu). De menţionat că teza de doctorat a Elenei Ceauşescu, intitulată „Polimerizarea stereospecifică a izoprenului” a fost elaborată, de fapt, de prof. univ. dr. Osiaş., lucrarea fiind trimisă la amintitul institut ieşean pentru a fi susţinută de cea care pretindea a o fi realizat. • În lunile iunie şi iulie sunt graţiaţi 6711 deţinuţi politici (3.467 în iunie şi 3.244 în iulie). • La 15 noiembrie 1964, Elena Ceauşescu preia funcţia de director al ICECHIM (prin Ordinul nr. 1.895 al ministrului Industriei Petrolului şi Chimiei, Mihail Florescu), „cu un salariu brut lunar de 3.500 lei”. • Pe 21 octombrie Gheorghe Gheorghiu-Dej cere noii conduceri sovietice, prin intermediul ambasadorului de la Bucureşti, retragerea totală a consilierilor sovietici din România, ce va fi dusă la îndeplinire în decembrie acelaşi an.
1965 • Elena Ceauşescu devine membră a Consiliului Naţional al Cercetarii Ştiinţifice (care avea 90 de membrii) • Pe 18 martie MAN alege ca preşedinte al Consiliului de Stat pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, pe Ion Gheorghe Maurer ca preşedinte al Consiliului de Miniştri şi pe Ştefan Voitec ca preşedinte al MAN. • Pe 19 martie 1965 înceteză din viaţă Gheorghe Gheorghiu-Dej, prim–secretar al C.C. al P.M.R. şi preşedinte al Consiliului de Stat.
1967 Pe data de 18 decembrie 1967, Elena Ceauşescu obţine titlul ştiinţific de „doctor inginer” (cum ii comunica prin adresa nr.896, din 18 decembrie 1967, Ministerul Învaţământului, Direcţia Comisia Superioară de Diplome, sub semnătura secretarului ştiinţific, prof. Dr. Gheorghe Buzdugan).
1968 Pe 24 -25 octombrie, Plenara CC al PCR hotărăşte înfiinţarea organizaţiei politice Frontul Unităţii Socialiste, care să grupeze în jurul – PCR şi sub conducerea lui – toate organizaţiile politice, obşteşti şi profesionale din România şi să fie singura structură abilitată să propună candidaţi la alegerile legislative locale. • Elena Ceauşescu devine membru al Comitetului Municipiului Bucureşti al P.C.R.
1970 • În perioada 1970 – 1980, Elena Ceauşescu deţine functia de director general al ICECHIM-ului, postură din care – cu concursul nemijlocit al aparatului de partid şi Securitate – începe să colecţioneze titluri ştiinţifice care mai de care mai prestigioase de la o serie de instituţii de profil din lume. • În perioada 13 - 27 octombrie, Nicolae şi Elena Ceauşescu efectueză o vizită de stat în S.U.A., la invitaţia preşedintelui Richard Nixon.
1971 În perioada 1 – 25 iunie, Nicolae şi Elena Ceauşescu efectueză o serie de vizite de stat în: R.P. Chineză (1 – 9 iunie), R.P.D. Coreeană (9 – 15 iunie), R.D. Vietnam (15 – 19 iunie), R.P. Mongolă (21 – 25 iunie). Aceste vizite de stat (în special cele din R.P. Chineză şi R.P.D. Coreeană) vor avea consecinţe catastrofale asupra vieţii social-culturale a României.
1972 La Conferinţa Natională a PCR, din 19 – 21 iulie 1972, Elena Ceauşescu este aleasă membră CC (Comitetul Central) al P.C.R. • Elena Ceauşescu devine membră a Biroului Executiv al Consiliului Naţional pentru Ştiintă şi Tehnologie.
1973 • Elena Ceauşescu devine membră în Consiliul Suprem pentru Dezvoltare Economică şi Socială. • Plenara CC al PCR, din 18 – 19 iunie, o alege pe Elena Ceauşescu membră a Comitetului Executiv (C.Ex.) al CC al P.C.R. (fostul Birou Politic). În cadrul Plenarei, Nicolae Ceauşescu dispune, în luna iulie, să se continue construirea Canalului Dunăre–Marea Neagră. • În perioada 4 - 8 decembrie, Nicolae şi Elena Ceauşescu efectueză o nouă vizită de stat în S.U.A. la invitaţia preşedintelui Richard Nixon.
1974 • În perioada 28 februarie – 1 martie, drept „recunoaştere a excepţionalelor sale merite ştiinţifice”, Elena Ceauşescu este aleasă membru al Academiei Republicii Socialiste România. Până în 1988 va reusi să devină membră a şase academii, Doctor Honoris Causa a 10 universităţi şi va primi numeroase alte titluri şi distincţii.
• În perioada 5 – 8 martie, Nicolae şi Elena Ceauşescu efectueză o vizită de stat în Argentina la invitaţia preşedintelui Juan Peron şi a soţiei acestuia, vicepreşedintele Isabel Peron. Ambiţiile politice ale Elenei Ceauşescu vor creşte şi mai mult după întâlnirea cu Isabel Peron.
La Congresul al XI-lea al PCR, care are loc în perioada 25 – 28 noiembrie 1974, Nicolae Ceauşescu este reales în funcţia de Secretar General al C.C. al P.C.R.. Comitetul Executiv (C.Ex.) al CC al P.C.R. îşi schimbă denumirea în Comitetul Politic Executiv (C.P.Ex.) al C.C. al P.C.R. Elena Ceauşescu este realeasă membră a Comitetului Politic Executiv (C.P.Ex.) al CC al PCR. Tot la Congresul al XI-lea al PCR este aleasă şi membru al Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv (C.P.Ex.) al CC al PCR. (care deţinea 16 membri) – poziţie deţinută până în 22 decembrie 1989. Elena Ceauşescu este însărcinată cu problemele de cadre din PCR. Din acest moment Elena Ceauşescu devine persoana numărul doi în stat şi în partid. Biroul ei din Comitetul Central al PCR va fi cunoscut de acum înainte sub numele de 'CABINETUL 2'.
1978 • În perioada 12–17 aprilie, Nicolae şi Elena Ceauşescu efectueză a treia vizită de stat în S.U.A. la invitaţia preşedintelui Jimmy Carter.
• În perioada 13–16 iunie, Nicolae şi Elena Ceauşescu efectuează o vizită de stat în Regatul Unit al Marii Britanii. Cei doi sunt sunt primiţi de Regina Elisabeta a II-a la Palatul Buckingham.
1979 • În ianuarie 1979, Elena Ceauşescu devine Preşedintele Comisiei C.C. însărcinat cu cadrele de Partid şi de Stat (Comisia de Cadre a C.C. - poziţie deţinută până în 22 decembrie 1989), ceea ce însemna că practic ea controla toate numirile în partid şi în guvern, atât la secretariatele de judeţ, cât şi în funcţiile publice. În această funcţie, Elena Ceauşescu controla întreaga politică în domeniu a P.C.R., nicio numire mai importantă nefăcându-se fără avizul său. • În luna martie se constituie „Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii” din România, unul din primele din Europa răsăriteană.
• Pe date de 7 iunie 1979, Elena Ceauşescu este aleasă Preşedintele Consiliului Naţional pentru Ştiintă şi Tehnologie (poziţie detinută până în 22 decembrie 1989), devenind astfel membru cu drepturi depline în Cabinetul Ministerial.
• La Congresul al XII–lea al P.C.R. din 19 – 23 noiembrie 1979, Nicolae şi Elena Ceauşescu sunt realeşi în funcţiile pe care le deţin. Congresul se încheie cu o zi mai devreme decât fusese programat, datorită incidentului creat de veteranul partidului, Constantin Pârvulescu, care se ridică în plen împotriva cultului personalităţii creat în jurul lui Nicolae şi al Elenei Ceauşescu, cerând congresului să nu-l mai aleagă în fruntea partidului. Incidentul este oprit de Elena Ceauşescu care, împreună cu restul CPEx-ului, începe să-l aplaude pe Nicolae Ceauşescu.
1980 • Pe 30 martie 1980, la Plenara CC al PCR, Marea Adunare Naţională (M.A.N.) alege Consiliul de Stat şi Guvernul. Elena Ceauşescu este aleasă în funcţia de Prim-Viceprim–Ministru al Guvernului (poziţie deţinută până în 22 decembrie 1989).
• Pe 8 aprilie, Elena Ceuşescu este re-numită preşedintă a Consiliului Naţional pentru Ştiintă şi Tehnologie.
1981 • Elena Ceauşescu devine preşedintele Comitetului Naţional Român „Oamenii de ştiintă şi pacea” •
• Pe 29 decembrie se constituie Comitetul Naţional Român “Oamenii de ştiinţă şi pacea”, în fruntea căruia se află Elena Ceauşescu. • 31 decembrie – PCR numără 3.150.812 membrii.
1982 Pe 21 mai şedinţa de lucru a CC al PCR operează masive mişcări de cadre la nivelul guvernului şi CPEx al CC al PCR. Primul ministru Ilie Verdeţ este eliberat din funcţie. MAN alege în funcţia de prim-ministru, pe Constantintin Dăscălescu. Elena Ceuşescu, Gh. Oprea şi Ion Dincă sunt realeşi în funcţia de prim vice-primi-miniştri.
• În luna decembrie, Elena Ceauşescu este aleasă vicepreşedinte al Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice şi Sociale
1983 • Pe 21 mai CPEx al CC al PCR numeşte un nou guvern condus de Constantin Dăscălescu, prim-ministru; sunt prim-viceprim-miniştrii: Elena Ceauşescu, Gh. Oprea şi Ion Dincă.
1984 Pe 25 iunie, Nicolae şi Elena Ceauşescu inaugurează oficial temelia viitoarei „Casa Republicii (Poporului)” şi a Bulevardului „Victoria Socialismului”.
Se desfăşoară, la Bucureşti, lucrările Congresului al XIII–lea al P.C.R. La Congresul al XIII–lea al P.C.R. din 19 – 23 noiembrie 1984, Nicolae şi Elena Ceauşescu sunt realeşi în funcţiile pe care le deţin.
1985 • Pe 28-29 martie MAN, rezultată din alegeri, realege ca preşedinte al României pe Nicolae Ceauşescu. Sunt alese, de asemena, Consiliul de Stat, guvernul condus de Constantin Dăscălescu (având ca prim-viceprim-ministri pe Elena Ceauşescu, Gh. Oprea şi Ion Dincă).
• Primul Congres al Ştiintei şi Învăţământului, care are loc în perioada 28 – 29 noiembrie 1985, o desemnează pe Elena Ceauşescu în funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al Ştiintei şi Învăţământului.
Ultimele 100 de zile ale regimului comunist în România
• 14 septembrie – Nicolae & Elena Ceauşescu în vizită de lucru la Iaşi • 15 septembrie – Nicolae & Elena Ceauşescu participă la deschiderea anului de învăţământ la Iaşi (cuvântare) • 16 septembrie – Nicolae & Elena Ceauşescu Adunare populară în municipiul Suceava (cuvântare) • 18 septembrie – Nicolae & Elena Ceauşescu Adunare populară la Botoşani (cuvântare) • 2 octombrie - Nicolae & Elena Ceauşescu efectuează o vizită de lucru în Ialomiţa. Vizită la industria alimentară din capitală • 4 octombrie – Nicolae & Elena Ceauşescu efectuează o vizită de lucru la ICS, inginerie tehnologică. • 9 octombrie – Nicolae & Elena Ceauşescu efectuează o vizită în pieţe agroalimentare din capitală. • 10 octombrie – Nicolae & Elena Ceauşescu efectuează o vizită în pieţe şi la institutele de cercetări. • 14 octombrie – Nicolae & Elena Ceauşescu participă la deschiderea celei de a XV–a ediţii a Târgului Naţional Bucureşti; – Nicolae & Elena Ceauşescu efectuează o vizită în judeţul Bistriţa (cuvântări). • 16 octombrie – Nicolae & Elena Ceauşescu participă la un miting popular la Bistriţa; primirea delegaţiilor ţărilor socialiste la TIB (cuvântare). • 21 octombrie – Elena Ceauşescu prezidează Plenara Consiliului Naţional al Ştiinţei şi Învăţământului (cuvântare Elena Ceauşescu). 26 octombrie –– Nicolae & Elena Ceauşescu efectuează o vizită de lucru în Capitală; apariţia în presă de date de recolte false („Scânteia”, „România liberă”, ş.a.) • 28-30 octombrie – Nicolae & Elena Ceauşescu efectuează o vizită de lucru la Brăila, cuvântare la miting, acordarea titlului de „erou agrar” pentru judeţul Brăila. • 3 noiembrie – Apariţia unei cărţi standard Elena Ceauşescu în Siria. • 18 noiembrie – Apariţia în „Scânteia”, „România liberă”, ş.a. de picturi reprezentându-i pe Elena şi Nicolae Ceauşescu. • 20 – 24 noiembrie – Are loc Congresul al XIV–lea al P.C.R. Cuvântări Nicolae şi Elena Ceauşescu; Congresul îi realege pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, continuând cu intensitate cultul personalităţii acestora. • 25 noiembrie – Mesaje de felicitare către Nicolae şi Elena Ceauşescu. • 29 noiembrie – Nicolae & Elena Ceauşescu efectuează o vizită în unităţi industriale şi de cercetare din Bucureşti. • 11 – 12 decembrie – Şedinţa comună a CC al PCR, a Biroului Permanent şi birourilor secţiunilor Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice şi Sociale avizează planurile de dezvoltare economică pe 1990, fixează pentru 11 martie data alegerilor pentru MAN şi consiliile populare şi ascultă o informare a lui Nicolae Ceauşescu cu privirea la şedinţa de la Moscova a Tratatului de la Varşovia. • 22 decembrie – În jurul orei 12:08, Nicolae şi Elena Ceauşescu fug din sediul CC al PCR cu ajutorul unui elicopter. După o scurtă escală la Snagov, cei doi sunt lăsaţi în zona Titu şi preluaţi de miliţie. În jurul orei 18:00 cuplul Ceauşescu este luat şi depus într-o unitate militară din Târgovişte. Se desfăşoară prima şedinţă a Comitetului Frontului Salvării Naţionale, compus din vechi comunişti şi dizidenţi, prezidată de Ion Iliescu. Au loc lupte de stradă în principalele oraşe din România. • Pe 25 decembrie, în urma unui simulacru de proces organizat de CFSN (care durează 55 de minute!), Nicolae şi Elena Ceauşescu sunt condamnaţi la moarte prin împuşcare. Sentinţa este executată în aceeaşi zi în jurul orei 15:00. • în după-amiaza zilei de 30 decembrie cadavrele celor doi Ceauşeşti sunt înmormântate în mare secret la Cimitirul Ghencea din Bucureşti.
Biografie
Născută într-o familie săracă, se mută cu fratele său în Bucureşti după absolvirea celor patru clase primare. În 1937 intră în rândurile Partidului Comunist Român, unde-l va întâlni pe Nicolae Ceauşescu în 1939. Cei doi se căsătoresc în 1945. A terminat doar 4 clase fiind foarte slab pregatita. Până la alegerea lui Ceauşescu în funcţia de secretar general al PCR, Elena a ocupat posturi puţin importante, cum ar fi cel de secretară în Ministerul Afacerilor Externe. Odată cu ascensiunea soţului său, Elena a început să preia funcţii importante în aparatul de stat şi în conducerea Partidului Comunist. Până în anul 1969 nu cumulează nicio funcţie politică, fiind directoare la ICECHIM (Institutul de Cercetare Chimică). Din anul 1979 numele Elenei Ceauşescu este asociat "Cabinetului nr. 2", devenind astfel a doua persoană în stat din punct de vedere al importanţei politice. În ultima perioadă în care a ocupat funcţii politice titlul său a fost prim viceprim-ministru, creat special pentru ea. În anii 80 ea l-a ajutat pe poetul Nichita Stănescu în tratarea afecţiunilor ficatului facilitându-i un tratament special la Mangalia Nord. În timpul revoluţiei române din 1989, a fost condamnată la moarte şi executată, împreună cu soţul ei, Nicolae Ceauşescu. Cei doi au fost executaţi prin sentinţa Tribunalului Militar Excepţional înfiinţat printr-un decret al CFSN pe 24 decembrie 1989. Înaintea execuţiei a afirmat, fiind pusă în faţă cu executarea separată a fiecăruia şi referindu-se la soţul ei: "Împreună am luptat, împreună murim!" (imagini difuzate de documentarul "Doctor horroris causa"). A ordonat în 1987 demolarea bisericii "Sfânta Vineri" din Bucureşti.
Controverse
Elena Ceauşescu a devenit doctor în chimie cu teza de doctorat "Polimerizarea stereospecifică a izoprenului", despre care s-a spus că ar fi redactată de alţi savanţi şi susţinută în condiţii dubioase în decembrie 1967, deşi cunoştinţele ei în chimie se limitau doar la noţiuni elementare. Formula dr.h.c.mult. indică faptul că respectivei persoane i-a fost conferit titlul de doctor honoris causa de mai multe ori (de către mai multe universităţi). Titlul dr.h.c. se acordă în special persoanelor care s-au distins în anumite domenii profesionale, sociale sau politice. Dr.h.c.mult. Elena Ceauşescu avea tot dreptul să poarte acest titlu, deoarece primise mai multe doctorate honoris causa de la diverse universităţi din lume. Chiar dacă ar fi fost dobândite prin înşelăciune (faptul că era soţia preşedintelui României nu era o înşelătorie, chiar dacă teza ei de doctor în chimie fusese scrisă de dr. Osiaş), unele dintre ele nu pot fi retrase, deoarece regulamentele unor universităţi nu permit retragerea unui astfel de titlu, de exemplu în cazul soţului ei. Notă: a nu se confunda titlul dr.h.c. cu titlul ştiinţific de doctor: nu este necesar a fi doctor în vreo disciplină pentru a primi titlul dr.h.c., de exemplu Maica Tereza a primit D.D.h.c. (Doctor of Divinity honoris causa) de la Universitatea din Serampore, iar Sandra Brown a primit Honorary Doctorate of Humane Letters din partea Universităţii Creştine din Texas. În anul 1974, Elena Ceauşescu a fost aleasă ca membru titular al Academiei Române. Imediat după 1989, conform unui articol din statutul Academiei Române care prevede că sunt excluşi toţi acei membri care au suferit condamnări penale, a fost exclusă din această instituţie.
Apelative
Apelativul corect politic al Elenei Ceauşescu era „Tovarăşa academician doctor inginer Elena Ceauşescu”, la care se adăuga deseori „savantă de renume mondial”. Cu licenţă poetică, era denumită de scriitorul Eugen Barbu: "Înalta Doamnă a Ţării". Alte surse susţin că Ceauşeştii nu suportau să li se vorbească cu titlul „domnule” sau „doamnă”, considerând acest lucru un act de trădare.
Cronologie
1916 • În data de 7.01.1916 (şi nu 1919 cum îşi falsificase certificatul de naştere pentru a părea mai tânără decăt soţul ei, Nicolae) se naşte în satul Petreşti din judeţul Dâmboviţa, Lenuţa Petrescu. Părinţii ei se numeau Nae şi Alexandrina Petrescu şi erau ţărani mijlocii care practicau atât munca câmpului, cât şi negoţul (de aici şi porecla de "Lenuţa lui Briceag"). A avut un singur frate mai mare care s-a numit Gheorghe (Gogu) Petrescu. Acesta va pleca în Bucureşti şi se va căsători cu Adela, care îl va converti la marxism-leninism şi va fi una din cele mai apropiate prietene ale Elenei Ceauşescu. Gogu şi Adela Petrescu au avut trei copii. Aceştia vor fi nepoţii preferaţi ai Elenei Ceauşescu.
1930 • Primele trei clase primare le face în Petreşti. La vârsta de 14 ani, când se afla în clasa a IV-a primară, este declarată repetentă ca urmare a rezultatelor slabe la învăţătură. A promovat doar la disciplinele de muzică, sport şi lucru manual.
1930-36 • După ce lucrează o vară-două la câmp îşi părăseşte satul natal pentru Bucureşti pentru a sta cu fratele ei Gogu şi soţia acestuia, Adela. Primul ei serviciu a fost ca muncitoare necalificată într-o fabrică de produse farmaceutice. Ceva mai târziu îşi va găsi, prin relaţiile fratelui ei, un post de ucenică la fabrica de textile Jaquard (care se afla pe Dealul Spirii). După război, Elena îşi va găsi un post de laborantă la un laborator chimic.
1933 • Nicolae Ceauşescu devine membru al UTC. • În luna iunie, Nicolae Ceauşescu participă, ca reprezentant al tineretului democrat din Bucureşti, la Conferinţa Comitetului Naţional Antifascist. • Pe 23 noiembrie Nicolae Ceauşescu este arestat în Bucureşti pentru „dezordine de stradă”. • Pe 27 noiembrie Nicolae Ceauşescu este pus în libertate de la Cabinetul 7 Instrucţie, Tribunalul Ilfov.
1937 • Elena Ceauşescu devine membră a Partidului Comunist Roman (P.C.R.), modelul ei de "viaţă şi luptă revoluţionară" fiind Ana Pauker. Începe să frecventeze Cercul cultural muncitoresc, apropiindu-se de mişcarea sindicală comunistă. A activat în Comitetul de organizare al tineretului comunist din Capitală, reprezentand sectorul II Negru, perioada în care este înregistrată cu numele conspirativ "Florina".
1939 • În primavara anului 1939, la una din acţiunile Cercului cultural muncitoresc din Bucureşti (al breslei metalurgiştilor şi lucrătorilor din îmbrăcăminte), Nicolae Ceauşescu o cunoaşte pe Lenuţa Petrescu. S-a aflat ulterior ca fratele mai mare, Marin Ceauşescu , ar fi cunoscut-o primul pe ilegalista Lenuţa Petrescu. Acesta i-ar fi prezentat-o ulterior fratelui său mai mic, Nicolae. • La 1 mai 1939, participă la demonstraţia organizată de breslele bucureştene (episod a cărui natură avea să fie, mult mai târziu, grav falsificată de propaganda oficială, prezentându-se că ar fi fost vorba de „o puternică demonstraţie antifascistă”, organizată şi condusă de Nicolae şi Elena Ceauşescu).
• La 13 august 1939, în cadrul unei serbări câmpeneşti organizate în „Parcul Veseliei” de muncitorimea Capitalei, Lenuţa Petrescu a fost aleasă „regina balului”, transformată ulterior în „regina muncii”. • În octombrie Nicolae Ceauşescu este ales de „Conferinţa de organizare a UTC” secretar al UTC. Reuşeşte să părăsească locul, dispărând din activitate 6 luni.
1943 • Pe 14 august, Nicolae Ceauşescu este internat în lagarul de deţinuti politici de la Targu-Jiu unde au fost transferaţi comuniştii din închisori. Conform literaturii de partid, tânăra utecistă Lenuţa l-a vizitat de câteva ori la închisoarea de la Târgu-Jiu. Scopul vizitelor era acela de a asigura legătura deţinutului cu exteriorul, pentru "a organiza şi conduce din lagăr lupta partidului". Astăzi, unele surse din cadrul familiei Ceauşescu afirmă că, de fapt, Lenuţa nu avea cum să-l viziteze la închisoare pe Nicolae, deoarece vizitele nu erau permise decât membrilor familiei. La acea dată cei doi nu erau căsătoriţi legal. Lenuţa Petrescu procura de la Ajutorul Roşu alimentele şi îmbrăcămintea pe care unul din fraţii lui Ceauşescu i le ducea apoi la închisoare. Un sâmbure de adevăr există în legăturile Lenuţei, deoarece ea îl vizita de fapt pe fratele său, Gheorghe Petrescu, închis şi el la Târgu-Jiu.
• Dupa 23 august 1944, ca vechi lucrător „cu munca politică”, Elena Ceauşescu devine membră CC al UTC, în vreme ce, pe linie profesională, ocupa doar un post de laborantă.
• Pe 30 august 1944 Nicolae Ceauşescu, însoţit de Lenuţa Petrescu, împreună cu Petre Constantinescu-Iaşi, Constantin Agiu, Gheorghe Apostol, întâmpina la Colentina primele unităţi ale Armatei roşii. În aceeasi zi, în numele tineretului comunist, Ceauşescu, asistat de Lenuţa Petrescu, susţine primul său mare discurs în balconul Societăţii Generale (vis-a-vis de Universitate) din Bucuresti în cadrul mitingului de întâmpinare a unităţilor Armatei roşii. Tot în aceeaşi zi, Nicolae Ceauşescu este numit secretar CC al UTC (poziţie deţinută până în octombrie 1945).
1945 Elena Ceauşescu lucrează ca secretară la Ministerul Afacerilor Externe însă va fi dată afară pentru incompetenţă. Această situaţie era vazută ca incompatibilă cu calitatea ei de soţie a unui personaj de seama al conducerii de partid, drept care, la ordin, se înfiinţează în cadrul Facultăţii de Chimie Industrială a Institutului Politehnic din Bucureşti un curs fără frecvenţă pe care, urmându-l (la sfârşitul anilor’40 – începutul anilor’50), Elena Ceauşescu dobândeşte titlul de „inginer chimist”. Trebuie menţionat că după acest episod cursul respectiv a fost desfiinţat.
1946 – 47 • Nicolae Ceauşescu îndeplineşte funcţia de instructor de partid (şi nu secretar aşa cum s-a spus în pe timpul regimului său) al comitetelor regionale Dobrogea, iar apoi Oltenia ale P.C.R.. Elena Ceauşescu îl insoţeşte în ambele locaţii.
• Pe 17 noiembrie, Nicolae Ceauşescu este ales deputat în Circumscripţia Slatina, judeţul Olt, fiind deputat în toate legislaturile până în decembrie 1989.
1947 • Pe 23 decembrie 1947, Nicolae Ceauşescu şi Lenuţa Petrescu se căsătoresc (actul de căsătorie nr. 2592/947). Acesta este momentul când Lenuţa, la dorinţa soţului ei, îşi schimbă numele în Elena şi anul naşterii (pentru a părea mai tânără decât soţul ei, care era cu doi ani mai mic decât ea).
1948 Pe 7 februarie 1948 se naşte Valentin Ceauşescu, primul copil al soţilor Ceauşescu.
1949 Pe 1 martie 1949 se naşte Elena – Zoia Ceauşescu, al doilea copil al soţilor Ceauşescu.
1951 • Pe 1 septembrie se naşte Nicu Ceauşescu, al treilea copil al soţilor Ceauşescu.
1957 • Elena Ceauşescu ocupă funcţia de cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetări Chimice din Bucureşti (ICECHIM).
1964 • Pe 20 martie 1964, Elena Ceauşescu se înscrie pentru teza de doctorat. „Doctoratul” Elenei Ceauşescu în chimie are o poveste interesantă. Acad. Constantin Neniţescu, şeful Catedrei şi decan al Facultăţii de Chimie Industrială din cadrul IPB, s-a opus categoric. Partidul găseşte însă o soluţie şi în această situaţie. Astfel, Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni”, din subordinea Filialei Iaşi a Academiei R.P.R., făcea cunoscut ICECHIM-ului, la 20 martie 1964, că „s-a aprobat înscrierea Elenei Ceauşescu la aspirantură, specialitatea chimie macromoleculară. Termenul de doi ani pentru susţinerea examenelor de minim de candidat a început la data de 14 martie 1964” (adresa nr. 253, semnată de prof. dr. I. Zugrăvescu). De menţionat că teza de doctorat a Elenei Ceauşescu, intitulată „Polimerizarea stereospecifică a izoprenului” a fost elaborată, de fapt, de prof. univ. dr. Osiaş., lucrarea fiind trimisă la amintitul institut ieşean pentru a fi susţinută de cea care pretindea a o fi realizat. • În lunile iunie şi iulie sunt graţiaţi 6711 deţinuţi politici (3.467 în iunie şi 3.244 în iulie). • La 15 noiembrie 1964, Elena Ceauşescu preia funcţia de director al ICECHIM (prin Ordinul nr. 1.895 al ministrului Industriei Petrolului şi Chimiei, Mihail Florescu), „cu un salariu brut lunar de 3.500 lei”. • Pe 21 octombrie Gheorghe Gheorghiu-Dej cere noii conduceri sovietice, prin intermediul ambasadorului de la Bucureşti, retragerea totală a consilierilor sovietici din România, ce va fi dusă la îndeplinire în decembrie acelaşi an.
1965 • Elena Ceauşescu devine membră a Consiliului Naţional al Cercetarii Ştiinţifice (care avea 90 de membrii) • Pe 18 martie MAN alege ca preşedinte al Consiliului de Stat pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, pe Ion Gheorghe Maurer ca preşedinte al Consiliului de Miniştri şi pe Ştefan Voitec ca preşedinte al MAN. • Pe 19 martie 1965 înceteză din viaţă Gheorghe Gheorghiu-Dej, prim–secretar al C.C. al P.M.R. şi preşedinte al Consiliului de Stat.
1967 Pe data de 18 decembrie 1967, Elena Ceauşescu obţine titlul ştiinţific de „doctor inginer” (cum ii comunica prin adresa nr.896, din 18 decembrie 1967, Ministerul Învaţământului, Direcţia Comisia Superioară de Diplome, sub semnătura secretarului ştiinţific, prof. Dr. Gheorghe Buzdugan).
1968 Pe 24 -25 octombrie, Plenara CC al PCR hotărăşte înfiinţarea organizaţiei politice Frontul Unităţii Socialiste, care să grupeze în jurul – PCR şi sub conducerea lui – toate organizaţiile politice, obşteşti şi profesionale din România şi să fie singura structură abilitată să propună candidaţi la alegerile legislative locale. • Elena Ceauşescu devine membru al Comitetului Municipiului Bucureşti al P.C.R.
1970 • În perioada 1970 – 1980, Elena Ceauşescu deţine functia de director general al ICECHIM-ului, postură din care – cu concursul nemijlocit al aparatului de partid şi Securitate – începe să colecţioneze titluri ştiinţifice care mai de care mai prestigioase de la o serie de instituţii de profil din lume. • În perioada 13 - 27 octombrie, Nicolae şi Elena Ceauşescu efectueză o vizită de stat în S.U.A., la invitaţia preşedintelui Richard Nixon.
1971 În perioada 1 – 25 iunie, Nicolae şi Elena Ceauşescu efectueză o serie de vizite de stat în: R.P. Chineză (1 – 9 iunie), R.P.D. Coreeană (9 – 15 iunie), R.D. Vietnam (15 – 19 iunie), R.P. Mongolă (21 – 25 iunie). Aceste vizite de stat (în special cele din R.P. Chineză şi R.P.D. Coreeană) vor avea consecinţe catastrofale asupra vieţii social-culturale a României.
1972 La Conferinţa Natională a PCR, din 19 – 21 iulie 1972, Elena Ceauşescu este aleasă membră CC (Comitetul Central) al P.C.R. • Elena Ceauşescu devine membră a Biroului Executiv al Consiliului Naţional pentru Ştiintă şi Tehnologie.
1973 • Elena Ceauşescu devine membră în Consiliul Suprem pentru Dezvoltare Economică şi Socială. • Plenara CC al PCR, din 18 – 19 iunie, o alege pe Elena Ceauşescu membră a Comitetului Executiv (C.Ex.) al CC al P.C.R. (fostul Birou Politic). În cadrul Plenarei, Nicolae Ceauşescu dispune, în luna iulie, să se continue construirea Canalului Dunăre–Marea Neagră. • În perioada 4 - 8 decembrie, Nicolae şi Elena Ceauşescu efectueză o nouă vizită de stat în S.U.A. la invitaţia preşedintelui Richard Nixon.
1974 • În perioada 28 februarie – 1 martie, drept „recunoaştere a excepţionalelor sale merite ştiinţifice”, Elena Ceauşescu este aleasă membru al Academiei Republicii Socialiste România. Până în 1988 va reusi să devină membră a şase academii, Doctor Honoris Causa a 10 universităţi şi va primi numeroase alte titluri şi distincţii.
• În perioada 5 – 8 martie, Nicolae şi Elena Ceauşescu efectueză o vizită de stat în Argentina la invitaţia preşedintelui Juan Peron şi a soţiei acestuia, vicepreşedintele Isabel Peron. Ambiţiile politice ale Elenei Ceauşescu vor creşte şi mai mult după întâlnirea cu Isabel Peron.
La Congresul al XI-lea al PCR, care are loc în perioada 25 – 28 noiembrie 1974, Nicolae Ceauşescu este reales în funcţia de Secretar General al C.C. al P.C.R.. Comitetul Executiv (C.Ex.) al CC al P.C.R. îşi schimbă denumirea în Comitetul Politic Executiv (C.P.Ex.) al C.C. al P.C.R. Elena Ceauşescu este realeasă membră a Comitetului Politic Executiv (C.P.Ex.) al CC al PCR. Tot la Congresul al XI-lea al PCR este aleasă şi membru al Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv (C.P.Ex.) al CC al PCR. (care deţinea 16 membri) – poziţie deţinută până în 22 decembrie 1989. Elena Ceauşescu este însărcinată cu problemele de cadre din PCR. Din acest moment Elena Ceauşescu devine persoana numărul doi în stat şi în partid. Biroul ei din Comitetul Central al PCR va fi cunoscut de acum înainte sub numele de 'CABINETUL 2'.
1978 • În perioada 12–17 aprilie, Nicolae şi Elena Ceauşescu efectueză a treia vizită de stat în S.U.A. la invitaţia preşedintelui Jimmy Carter.
• În perioada 13–16 iunie, Nicolae şi Elena Ceauşescu efectuează o vizită de stat în Regatul Unit al Marii Britanii. Cei doi sunt sunt primiţi de Regina Elisabeta a II-a la Palatul Buckingham.
1979 • În ianuarie 1979, Elena Ceauşescu devine Preşedintele Comisiei C.C. însărcinat cu cadrele de Partid şi de Stat (Comisia de Cadre a C.C. - poziţie deţinută până în 22 decembrie 1989), ceea ce însemna că practic ea controla toate numirile în partid şi în guvern, atât la secretariatele de judeţ, cât şi în funcţiile publice. În această funcţie, Elena Ceauşescu controla întreaga politică în domeniu a P.C.R., nicio numire mai importantă nefăcându-se fără avizul său. • În luna martie se constituie „Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii” din România, unul din primele din Europa răsăriteană.
• Pe date de 7 iunie 1979, Elena Ceauşescu este aleasă Preşedintele Consiliului Naţional pentru Ştiintă şi Tehnologie (poziţie detinută până în 22 decembrie 1989), devenind astfel membru cu drepturi depline în Cabinetul Ministerial.
• La Congresul al XII–lea al P.C.R. din 19 – 23 noiembrie 1979, Nicolae şi Elena Ceauşescu sunt realeşi în funcţiile pe care le deţin. Congresul se încheie cu o zi mai devreme decât fusese programat, datorită incidentului creat de veteranul partidului, Constantin Pârvulescu, care se ridică în plen împotriva cultului personalităţii creat în jurul lui Nicolae şi al Elenei Ceauşescu, cerând congresului să nu-l mai aleagă în fruntea partidului. Incidentul este oprit de Elena Ceauşescu care, împreună cu restul CPEx-ului, începe să-l aplaude pe Nicolae Ceauşescu.
1980 • Pe 30 martie 1980, la Plenara CC al PCR, Marea Adunare Naţională (M.A.N.) alege Consiliul de Stat şi Guvernul. Elena Ceauşescu este aleasă în funcţia de Prim-Viceprim–Ministru al Guvernului (poziţie deţinută până în 22 decembrie 1989).
• Pe 8 aprilie, Elena Ceuşescu este re-numită preşedintă a Consiliului Naţional pentru Ştiintă şi Tehnologie.
1981 • Elena Ceauşescu devine preşedintele Comitetului Naţional Român „Oamenii de ştiintă şi pacea” •
• Pe 29 decembrie se constituie Comitetul Naţional Român “Oamenii de ştiinţă şi pacea”, în fruntea căruia se află Elena Ceauşescu. • 31 decembrie – PCR numără 3.150.812 membrii.
1982 Pe 21 mai şedinţa de lucru a CC al PCR operează masive mişcări de cadre la nivelul guvernului şi CPEx al CC al PCR. Primul ministru Ilie Verdeţ este eliberat din funcţie. MAN alege în funcţia de prim-ministru, pe Constantintin Dăscălescu. Elena Ceuşescu, Gh. Oprea şi Ion Dincă sunt realeşi în funcţia de prim vice-primi-miniştri.
• În luna decembrie, Elena Ceauşescu este aleasă vicepreşedinte al Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice şi Sociale
1983 • Pe 21 mai CPEx al CC al PCR numeşte un nou guvern condus de Constantin Dăscălescu, prim-ministru; sunt prim-viceprim-miniştrii: Elena Ceauşescu, Gh. Oprea şi Ion Dincă.
1984 Pe 25 iunie, Nicolae şi Elena Ceauşescu inaugurează oficial temelia viitoarei „Casa Republicii (Poporului)” şi a Bulevardului „Victoria Socialismului”.
Se desfăşoară, la Bucureşti, lucrările Congresului al XIII–lea al P.C.R. La Congresul al XIII–lea al P.C.R. din 19 – 23 noiembrie 1984, Nicolae şi Elena Ceauşescu sunt realeşi în funcţiile pe care le deţin.
1985 • Pe 28-29 martie MAN, rezultată din alegeri, realege ca preşedinte al României pe Nicolae Ceauşescu. Sunt alese, de asemena, Consiliul de Stat, guvernul condus de Constantin Dăscălescu (având ca prim-viceprim-ministri pe Elena Ceauşescu, Gh. Oprea şi Ion Dincă).
• Primul Congres al Ştiintei şi Învăţământului, care are loc în perioada 28 – 29 noiembrie 1985, o desemnează pe Elena Ceauşescu în funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al Ştiintei şi Învăţământului.
Ultimele 100 de zile ale regimului comunist în România
• 14 septembrie – Nicolae & Elena Ceauşescu în vizită de lucru la Iaşi • 15 septembrie – Nicolae & Elena Ceauşescu participă la deschiderea anului de învăţământ la Iaşi (cuvântare) • 16 septembrie – Nicolae & Elena Ceauşescu Adunare populară în municipiul Suceava (cuvântare) • 18 septembrie – Nicolae & Elena Ceauşescu Adunare populară la Botoşani (cuvântare) • 2 octombrie - Nicolae & Elena Ceauşescu efectuează o vizită de lucru în Ialomiţa. Vizită la industria alimentară din capitală • 4 octombrie – Nicolae & Elena Ceauşescu efectuează o vizită de lucru la ICS, inginerie tehnologică. • 9 octombrie – Nicolae & Elena Ceauşescu efectuează o vizită în pieţe agroalimentare din capitală. • 10 octombrie – Nicolae & Elena Ceauşescu efectuează o vizită în pieţe şi la institutele de cercetări. • 14 octombrie – Nicolae & Elena Ceauşescu participă la deschiderea celei de a XV–a ediţii a Târgului Naţional Bucureşti; – Nicolae & Elena Ceauşescu efectuează o vizită în judeţul Bistriţa (cuvântări). • 16 octombrie – Nicolae & Elena Ceauşescu participă la un miting popular la Bistriţa; primirea delegaţiilor ţărilor socialiste la TIB (cuvântare). • 21 octombrie – Elena Ceauşescu prezidează Plenara Consiliului Naţional al Ştiinţei şi Învăţământului (cuvântare Elena Ceauşescu). 26 octombrie –– Nicolae & Elena Ceauşescu efectuează o vizită de lucru în Capitală; apariţia în presă de date de recolte false („Scânteia”, „România liberă”, ş.a.) • 28-30 octombrie – Nicolae & Elena Ceauşescu efectuează o vizită de lucru la Brăila, cuvântare la miting, acordarea titlului de „erou agrar” pentru judeţul Brăila. • 3 noiembrie – Apariţia unei cărţi standard Elena Ceauşescu în Siria. • 18 noiembrie – Apariţia în „Scânteia”, „România liberă”, ş.a. de picturi reprezentându-i pe Elena şi Nicolae Ceauşescu. • 20 – 24 noiembrie – Are loc Congresul al XIV–lea al P.C.R. Cuvântări Nicolae şi Elena Ceauşescu; Congresul îi realege pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, continuând cu intensitate cultul personalităţii acestora. • 25 noiembrie – Mesaje de felicitare către Nicolae şi Elena Ceauşescu. • 29 noiembrie – Nicolae & Elena Ceauşescu efectuează o vizită în unităţi industriale şi de cercetare din Bucureşti. • 11 – 12 decembrie – Şedinţa comună a CC al PCR, a Biroului Permanent şi birourilor secţiunilor Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice şi Sociale avizează planurile de dezvoltare economică pe 1990, fixează pentru 11 martie data alegerilor pentru MAN şi consiliile populare şi ascultă o informare a lui Nicolae Ceauşescu cu privirea la şedinţa de la Moscova a Tratatului de la Varşovia. • 22 decembrie – În jurul orei 12:08, Nicolae şi Elena Ceauşescu fug din sediul CC al PCR cu ajutorul unui elicopter. După o scurtă escală la Snagov, cei doi sunt lăsaţi în zona Titu şi preluaţi de miliţie. În jurul orei 18:00 cuplul Ceauşescu este luat şi depus într-o unitate militară din Târgovişte. Se desfăşoară prima şedinţă a Comitetului Frontului Salvării Naţionale, compus din vechi comunişti şi dizidenţi, prezidată de Ion Iliescu. Au loc lupte de stradă în principalele oraşe din România. • Pe 25 decembrie, în urma unui simulacru de proces organizat de CFSN (care durează 55 de minute!), Nicolae şi Elena Ceauşescu sunt condamnaţi la moarte prin împuşcare. Sentinţa este executată în aceeaşi zi în jurul orei 15:00. • în după-amiaza zilei de 30 decembrie cadavrele celor doi Ceauşeşti sunt înmormântate în mare secret la Cimitirul Ghencea din Bucureşti.
Elena Ceausescu
Fusese draguta si de viata in tinerete, povestesc cei care au cunoscut-o pe Elena Ceausescu. Despre muza Codului eticii si echitatii socialiste se poate chiar spune ca a trait si inspirat iubiri fatale.
PRIMA IUBIRE - MARIN, NENEA LUI CEAUŞESCU
Rude apropiate Elenei Ceausescu nu mai gasesti in comuna natala Petresti (Dambovita). "Bunica mea a cunoscut-o in tinerete, mi-a spus, la fata locului, Eugen Rosu, profesorul de istorie. Zicea ca a fost o fata frumoasa si la locul ei. Se ducea la bal si isi vedea de treaba printre celelalte." Nu se stie de ce amandoi copiii lui Nae Petrescu s-au dus la Bucuresti. Caci nu saracia ii alungase de acasa. Printre ceilalti sateni, tatal parea chiar capatuit: avea pamant de mijlocas - cum i-au zis mai tarziu - si negustorea "gaz", sare, zahar, ata, ace si cuie, poate si bautura. Pravalioara si-o incropise in casa din mijlocul satului, peste drum de biserica. În memoria colectiva nu s-au pastrat aproape deloc amintiri despre copilaria si tineretea celei mai cunoscute consatene din istoria comunitatii. Dar ea si-a tinut fota de sarbatoare din sat pana la moarte. În iarna cand implinise 17 ani, Lenuta Petrescu era deja ucenica la "Lantex" in Capitala. Poate ca isi gasise de lucru prin fratele Gheorghe (Gogu), mai mare cu patru ani. Îl cunoscuse, poate, prin el si pe Marin Ceausescu. Al doilea nascut al sotilor Lixandra si Andruta schimbase coasa si sapa din Scornicesti cu "bratara de aur" a meseriei. Se ridicase cizmar ucenicind in atelierul cumnatului Ştefan Rusu, insurat cu sora cea mare, Niculina. Marin era la mijloc, la diferenta de doi ani si de Niculina si de Niculaie (cum era scris la primarie prenumele viitorului secretar general). Pe Marin din Scornicesti pusese ochii intai Lenuta din Petresti. Ori invers, poate. Scrisori nu si-au scris sau nu s-au pastrat. Marin a plecat in armata, de-acolo in razboi... si pana la urma s-a insurat cu nepoata unchiului Ştefan. Aparuse asa si Lenuta aceea, scoasa de intamplare dintr-un sat din Moldova. Şi "ucenicea" la gospodina unchiului patron de cizmarie in Bucuresti. Mihaela M. Ceausescu, fiica lui Marin (sinucis la Viena dupa moartea sotilor Ceausescu), a descris astfel in cartea "Nu regret, nu ma jelesc, nu strig" povestea acelui secret in familie: "... avea ea, tanti Lenuta (Elena Ceausescu - n.n.) o slabiciune deosebita pentru Marin, pe care-l cunoscuse inaintea lui Nicolae si cu care chiar flirtase o scurta perioada... Asa ziceau gurile rele din familie si ii mai reprosa si mama la necaz lui tata, dar asa, mai mult in gluma, luandu-l peste picior: «De ce oare, Marine, n-ai luat-o tu, ca salvai, dracu' , tara de la urgie?!»".
MANASE, UNCHIUL LUI ION ILIESCU
Era o fata draguta, si-a amintit-o pe tanara Lenuta Petrescu si dl Ion Iliescu intr-o recenta discutie. În anii razboiului, copilul Ion Iliescu se afla in grija unui unchi, Manase, care lucra intr-o carmangerie. Alexandru Iliescu - tatal - era in inchisoare, iar Marioara Iliescu - mama adoptiva, primise sarcina de la partid sa se ilegalizeze. Prin Lenuta Petrescu s-a intalnit cu ea intr-o casa conspirativa din care mama primise consemn sa nu iasa afara. Unchiul Manase ii cunostea si pe fratii Petrescu. Iar de la Lenuta primise semne de simpatie. Atat cat se cuvenea insa unei fete cu gand de maritis. Totusi, unchiul acela il ajutase pe Niculaie sa ajunga la inima Lenutei ori poate sa ramana. Platise si majoritatea cartilor postale care-o incununasera Regina Muncii la chermeza de 1 Mai 1939. De unde sa fi avut bani viitorul ei sot?! Abia dupa razboi, ca activist de partid, luase prima leafa din viata lui Niculaie. În octombrie 1950, Ilonka Popp (viitoarea Ileana Raceanu) a dat o declaratie pentru comisia de verificare a membrilor de partid despre "sotia tovului Ceausescu". Dovada iubirii pasionale dintre Niculaie Ceausescu si Lenuta Petrescu a fost scrisa insa intr-o mizerabila limba romana. Cu ortografia si sublinierile conforme originalului, redam fragmentul exemplificator: "Asa cum amintesc dansa era o fata f. tinere, dar bune, numai cu conspiratie avut multe abater serioasa, pt. care dansa a suferit critica si ceva pedepse de partid (nu mai amintesc ce). Ea era logodita cu tov. Ceusescu care atunci era in inchisoara. Desi organizatia ia interzis ei sa mai aiba cu tov. Ceusescu legatura, pt. ca periclita organizatia, ia continua aceasta legatura. Tov. Ceusescu a esit din inchisoare cu gardian si intalnea cu dansa in anumite locuri. Odata cand sa intalnit cu tov. Ceausescu, cu gardianul cu el Lenuta Ceausescu l-a dus intr-o casa ilegala al CC UTC fara stiri ns. periclitand tovii ilegal din CC U.T.C. Pentru acest lucru dansa a fost scoasa din munca de conducere". Şi Ceausescu (detinut intre august 1940 si august 1944) daduse cu subsemnatul despre acea escapada. În chestionarul de cadre, datat februarie 1945, mentioneaza ca "masuri disciplinare suferite in partid: in inchisoare vot de blam si observatie" pentru "lipsa de vigilenta si conspiratie". În acelasi an intr-o autobiografie a detaliat astfel episodul (plasandu-l intre anii 1940-1942): "În timpul sederii la Jilava obtinand permisiunea sa merg la Spitalul Militar pentru repararea danturii am facut o mare gresala mergand impreuna cu o tova la o casa technica (sic) care erau neste (sic) cunoscuti de ai nostri".În anii razboiului, o intalnire amoroasa intr-o casa conspirativa intre o ilegalista si un detinut comunist - insotit de gardian! - putea fi o dovada mortala a colaborarii cu Siguranta sau cu Gestapoul. Pentru mai putin de-atat, Remus Koffler, adjunctul lui Foris (liderul comunist din anii razboiului), fusese condamnat la pedeapsa cu moartea si executat in anii '50 ca tradator al partidului. Pe Foris si pe Patrascanu Ceausescu i-a "reabilitat" in 1968, dar de Koffler n-a vrut sa auda.
DOI CU DOUĂ: EI NAZIŞTI, ELE LOGODNICE DE COMUNIŞTI
Singura prietena de cursa lunga a Elenei Ceausescu a fost cumnata ei, Adela Petrescu. Viitoarele cumnate au stat impreuna si in gazda. Amandoua mergeau uneori sa-si viziteze logodnicii detinuti. Altfel, tinerele n-au pregetat sa se inveseleasca putin cu ce aveau la-ndemana. S-a-ntamplat ca al saselea nascut dintre cei noua frati Ceausescu, botezat tot Niculaie (viitorul comandant al Şcolii de Securitate de la Baneasa, rebotezat Andruta), sa-si viziteze fara de veste viitoarea cumnata. "Detinea probe ca aceasta cumnata a sa era nu numai inclinata sa intre in cardasie cu strainii, dar ca o si facuse, si inca din tinerete, iar el o prinsese", a scris Dumitru Popescu in memoriile sale despre relatarile zilei aceleia facute de Andruta Ceausescu. "Ce crezi, domnule, ca se petrecea acolo?, si-a citat memorialistul colegul de celula din 1990. În odaie erau doi nemti. Da, militari, cu grade pe umeri. S-au fastacit, s-au ridicat in picioare, dand de inteles ca tocmai se pregateau de plecare. (...) Pe masa erau prajituri, ciocolata, coniac. Gramofonul incepuse sa haraie.(...) Au spus o poveste incalcita din care reiesea ca prin cei doi obtineau informatii pe care i le transmiteau lui Petrescu." Cine sa stie daca a fost sau nu acea distractie?! E sigur insa ca nici una dintre fete n-a avut asemenea sarcina de partid.
Fara indoiala, un medic precum Abraham Schehter starnea invidii breslei. Vestea sinuciderii "doctorului lui Ceausescu" a bantuit in 1973 Capitala. Se aruncase tocmai de la etajul 7 al Spitalului de Urgenta. Alt fapt fara precedent, consecinta a sinuciderii doctorului, a facut inconjurul tarii: ministrul de Interne, Ion Stanescu, fusese retrogradat "simplu" sef de sector la gospodaria de partid. Însusi fostul ministru a scris mai tarziu despre furia lui Ceausescu. "Voi l-ati omorat, criminalilor...", le-ar fi reprosat el capilor Securitatii la aflarea vestii. La ordinul lui Ceausescu, Dinca a inceput cercetarea cazului. I-a fost inmanat si dosarul de urmarire informativa al doctorului, unde se afla, dupa relatarile lui Ion Stanescu, "o Nota dupa o convorbire telefonica purtata de Schehter, din Praga, cand il insotise pe Ceausescu, cu un medic din Bucuresti in legatura cu un tratament pe care se impunea sa-l aplice presedintelui Romaniei". Însa tuturor angajatilor din preajma lui Ceausescu le era interzis sa vorbeasca despre munca lor. Tot ce faceau, auzeau ori vedeau intra sub incidenta secretului de stat. Or, daca vorbeai despre bolile lui Ceausescu te expuneai direct acuzatiei de spionaj pentru vreo putere straina. Astfel ca Schehter, fara stirea lui Ceausescu, fusese luat la intrebari de "organe". Anchetatorii voiau sa aduca dovezi la raportarea situatiei. Din ancheta lui Dinca, comandata de Ceausescu, doctorul a iesit vinovat. "S-a gasit" si scrisoarea de ramas-bun a sinucigasului. Cica din cauza unor "framantari sufletesti" si-ar fi pus capat zilelor. Dar printre legendele Directiei a V-a, care se ocupa de paza si protectia demnitarilor, e si pasiunea Tovarasei pentru "doctorul ei". Ea-l alesese ca medic curant pe Abraham Schehter pentru familia Ceausescu dupa ce-l cunoscuse ca doctor al lui Borila. Ea ii cerea mai multe sfaturi si ingrijiri decat toti. Mersese atat de departe cu grija fata de sanatate, incat il vizita pe doctor la el acasa, pe Kisselef, langa Arcul de Triumf. Întrebarile securistilor la curent cu vizitele "bolnavei" la doctor acasa incepusera cu "cine ti-a dat sarcina sa te apropii de Tovarasa ca sa-l spionezi pe Tovarasul?". Iar doctorul, inspaimantat, alesese calea spre lumea cealalta.
CHIPEŞUL PRINŢ AL MORŢII, ÎN UNIFORMĂ DE GENERAL
În cele trei zile petrecute in cazarma din Targoviste, sotii Ceausescu au avut si cateva clipe de bucurie: in dimineata zilei de 22 decembrie, cand l-au zarit, trecand pe culoar, pe generalul Victor Atanasie Stanculescu. Venise sa-i scape omul lor de incredere! - au sperat atunci. Cu trei zile inainte, Ceausestii il facusera seful armatei. Dar, dupa ce suflase in foalele iadulului Timsoarei, le-a pregatit si lor moartea. Se ingrijise si de plutonul de executie, stabilise si locul "bun pentru final". "Toate ne-au spus pe lumea asta, dar nimic de tradatori", a oftat peste cateva ceasuri Ceausescu privind catre partea din sala unde, plictist deja in asteptarea sentintei, Stanculescu facea avioane de hartie. "Şi i-am avut langa noi, l-a secondat consoarta, privindu-l pe chipesul organizator al procesului in uniforma de general. Da, asa se intampla, tradarile vin de langa tine." În convorbirile cu Dinu Sararu, generalul a negat orice familiaritate cu sotii Ceausescu. N-ar fi primul neadevar insa dintre cele de la temelia carierei lui: isi ingropase intai originea sociala "nesanatoasa" (avusese un bunic general, fost sef al intendentei armatei romane). Se "orientase" catre santierul Bumbesti-Livezeni, caci dincolo de bravura acelui voluntariat cadristii nu mai treceau cu cercetarea trecutului. Urcase fulgerator gradele militare pe "frontul" constructiei fortificatiilor Nadlac-Moldova Veche din anii schismei dintre Tito si Stalin. Sistemul de forticatii nu era insa de aparare - cum, dupa o jumatate de secol, inca-l numea Stanculescu -, ci de atac; conceput si executat sub comanda sovietica, nu romana. În 1968, la doar 40 de ani si fara sa dea vreun examen, Stanculescu fusese inaintat la gradul de general-maior. Iar in decembrie 1989, cadrista-sefa a Romaniei si comandantul suprem ii incredintasera comanda armatei in cel mai greu moment al lor. Pe ce temei, daca nu le era apropiat?!
"Cu Elena Ceausescu era contactul prin profesorul Ursu (mana ei dreapta in "chestiuni de savanta" - n.n.), i-a declarat Stanculescu lui Dinu Sararu despre relatia dintre ei. La un moment dat coordonam cercetarea militara pe armata si pe tara... Prin profesorul Ursu, care trebuia sa duca planurile la Cabinetul 2, cum se zicea, am dus si eu planurile... dar nu eu le-am prezentat." Fostii aghiotanti si ofiteri din dispozitivul de paza si protectie al Elenei Ceausescu din anii '70 au insa alta versiune. Ca planurile de cercetare stiintifica i le prezenta indelung, cam prea des si totdeauna intre patru ochi, Victor Atanasie Stanculescu. Chipesul print al mortii fusese unicul interlocutor, pe teme stiintifice, capabil sa-i reziste "savantei" ceasuri intregi.
PRIMA IUBIRE - MARIN, NENEA LUI CEAUŞESCU
Rude apropiate Elenei Ceausescu nu mai gasesti in comuna natala Petresti (Dambovita). "Bunica mea a cunoscut-o in tinerete, mi-a spus, la fata locului, Eugen Rosu, profesorul de istorie. Zicea ca a fost o fata frumoasa si la locul ei. Se ducea la bal si isi vedea de treaba printre celelalte." Nu se stie de ce amandoi copiii lui Nae Petrescu s-au dus la Bucuresti. Caci nu saracia ii alungase de acasa. Printre ceilalti sateni, tatal parea chiar capatuit: avea pamant de mijlocas - cum i-au zis mai tarziu - si negustorea "gaz", sare, zahar, ata, ace si cuie, poate si bautura. Pravalioara si-o incropise in casa din mijlocul satului, peste drum de biserica. În memoria colectiva nu s-au pastrat aproape deloc amintiri despre copilaria si tineretea celei mai cunoscute consatene din istoria comunitatii. Dar ea si-a tinut fota de sarbatoare din sat pana la moarte. În iarna cand implinise 17 ani, Lenuta Petrescu era deja ucenica la "Lantex" in Capitala. Poate ca isi gasise de lucru prin fratele Gheorghe (Gogu), mai mare cu patru ani. Îl cunoscuse, poate, prin el si pe Marin Ceausescu. Al doilea nascut al sotilor Lixandra si Andruta schimbase coasa si sapa din Scornicesti cu "bratara de aur" a meseriei. Se ridicase cizmar ucenicind in atelierul cumnatului Ştefan Rusu, insurat cu sora cea mare, Niculina. Marin era la mijloc, la diferenta de doi ani si de Niculina si de Niculaie (cum era scris la primarie prenumele viitorului secretar general). Pe Marin din Scornicesti pusese ochii intai Lenuta din Petresti. Ori invers, poate. Scrisori nu si-au scris sau nu s-au pastrat. Marin a plecat in armata, de-acolo in razboi... si pana la urma s-a insurat cu nepoata unchiului Ştefan. Aparuse asa si Lenuta aceea, scoasa de intamplare dintr-un sat din Moldova. Şi "ucenicea" la gospodina unchiului patron de cizmarie in Bucuresti. Mihaela M. Ceausescu, fiica lui Marin (sinucis la Viena dupa moartea sotilor Ceausescu), a descris astfel in cartea "Nu regret, nu ma jelesc, nu strig" povestea acelui secret in familie: "... avea ea, tanti Lenuta (Elena Ceausescu - n.n.) o slabiciune deosebita pentru Marin, pe care-l cunoscuse inaintea lui Nicolae si cu care chiar flirtase o scurta perioada... Asa ziceau gurile rele din familie si ii mai reprosa si mama la necaz lui tata, dar asa, mai mult in gluma, luandu-l peste picior: «De ce oare, Marine, n-ai luat-o tu, ca salvai, dracu' , tara de la urgie?!»".
MANASE, UNCHIUL LUI ION ILIESCU
Era o fata draguta, si-a amintit-o pe tanara Lenuta Petrescu si dl Ion Iliescu intr-o recenta discutie. În anii razboiului, copilul Ion Iliescu se afla in grija unui unchi, Manase, care lucra intr-o carmangerie. Alexandru Iliescu - tatal - era in inchisoare, iar Marioara Iliescu - mama adoptiva, primise sarcina de la partid sa se ilegalizeze. Prin Lenuta Petrescu s-a intalnit cu ea intr-o casa conspirativa din care mama primise consemn sa nu iasa afara. Unchiul Manase ii cunostea si pe fratii Petrescu. Iar de la Lenuta primise semne de simpatie. Atat cat se cuvenea insa unei fete cu gand de maritis. Totusi, unchiul acela il ajutase pe Niculaie sa ajunga la inima Lenutei ori poate sa ramana. Platise si majoritatea cartilor postale care-o incununasera Regina Muncii la chermeza de 1 Mai 1939. De unde sa fi avut bani viitorul ei sot?! Abia dupa razboi, ca activist de partid, luase prima leafa din viata lui Niculaie. În octombrie 1950, Ilonka Popp (viitoarea Ileana Raceanu) a dat o declaratie pentru comisia de verificare a membrilor de partid despre "sotia tovului Ceausescu". Dovada iubirii pasionale dintre Niculaie Ceausescu si Lenuta Petrescu a fost scrisa insa intr-o mizerabila limba romana. Cu ortografia si sublinierile conforme originalului, redam fragmentul exemplificator: "Asa cum amintesc dansa era o fata f. tinere, dar bune, numai cu conspiratie avut multe abater serioasa, pt. care dansa a suferit critica si ceva pedepse de partid (nu mai amintesc ce). Ea era logodita cu tov. Ceusescu care atunci era in inchisoara. Desi organizatia ia interzis ei sa mai aiba cu tov. Ceusescu legatura, pt. ca periclita organizatia, ia continua aceasta legatura. Tov. Ceusescu a esit din inchisoare cu gardian si intalnea cu dansa in anumite locuri. Odata cand sa intalnit cu tov. Ceausescu, cu gardianul cu el Lenuta Ceausescu l-a dus intr-o casa ilegala al CC UTC fara stiri ns. periclitand tovii ilegal din CC U.T.C. Pentru acest lucru dansa a fost scoasa din munca de conducere". Şi Ceausescu (detinut intre august 1940 si august 1944) daduse cu subsemnatul despre acea escapada. În chestionarul de cadre, datat februarie 1945, mentioneaza ca "masuri disciplinare suferite in partid: in inchisoare vot de blam si observatie" pentru "lipsa de vigilenta si conspiratie". În acelasi an intr-o autobiografie a detaliat astfel episodul (plasandu-l intre anii 1940-1942): "În timpul sederii la Jilava obtinand permisiunea sa merg la Spitalul Militar pentru repararea danturii am facut o mare gresala mergand impreuna cu o tova la o casa technica (sic) care erau neste (sic) cunoscuti de ai nostri".În anii razboiului, o intalnire amoroasa intr-o casa conspirativa intre o ilegalista si un detinut comunist - insotit de gardian! - putea fi o dovada mortala a colaborarii cu Siguranta sau cu Gestapoul. Pentru mai putin de-atat, Remus Koffler, adjunctul lui Foris (liderul comunist din anii razboiului), fusese condamnat la pedeapsa cu moartea si executat in anii '50 ca tradator al partidului. Pe Foris si pe Patrascanu Ceausescu i-a "reabilitat" in 1968, dar de Koffler n-a vrut sa auda.
DOI CU DOUĂ: EI NAZIŞTI, ELE LOGODNICE DE COMUNIŞTI
Singura prietena de cursa lunga a Elenei Ceausescu a fost cumnata ei, Adela Petrescu. Viitoarele cumnate au stat impreuna si in gazda. Amandoua mergeau uneori sa-si viziteze logodnicii detinuti. Altfel, tinerele n-au pregetat sa se inveseleasca putin cu ce aveau la-ndemana. S-a-ntamplat ca al saselea nascut dintre cei noua frati Ceausescu, botezat tot Niculaie (viitorul comandant al Şcolii de Securitate de la Baneasa, rebotezat Andruta), sa-si viziteze fara de veste viitoarea cumnata. "Detinea probe ca aceasta cumnata a sa era nu numai inclinata sa intre in cardasie cu strainii, dar ca o si facuse, si inca din tinerete, iar el o prinsese", a scris Dumitru Popescu in memoriile sale despre relatarile zilei aceleia facute de Andruta Ceausescu. "Ce crezi, domnule, ca se petrecea acolo?, si-a citat memorialistul colegul de celula din 1990. În odaie erau doi nemti. Da, militari, cu grade pe umeri. S-au fastacit, s-au ridicat in picioare, dand de inteles ca tocmai se pregateau de plecare. (...) Pe masa erau prajituri, ciocolata, coniac. Gramofonul incepuse sa haraie.(...) Au spus o poveste incalcita din care reiesea ca prin cei doi obtineau informatii pe care i le transmiteau lui Petrescu." Cine sa stie daca a fost sau nu acea distractie?! E sigur insa ca nici una dintre fete n-a avut asemenea sarcina de partid.
Fara indoiala, un medic precum Abraham Schehter starnea invidii breslei. Vestea sinuciderii "doctorului lui Ceausescu" a bantuit in 1973 Capitala. Se aruncase tocmai de la etajul 7 al Spitalului de Urgenta. Alt fapt fara precedent, consecinta a sinuciderii doctorului, a facut inconjurul tarii: ministrul de Interne, Ion Stanescu, fusese retrogradat "simplu" sef de sector la gospodaria de partid. Însusi fostul ministru a scris mai tarziu despre furia lui Ceausescu. "Voi l-ati omorat, criminalilor...", le-ar fi reprosat el capilor Securitatii la aflarea vestii. La ordinul lui Ceausescu, Dinca a inceput cercetarea cazului. I-a fost inmanat si dosarul de urmarire informativa al doctorului, unde se afla, dupa relatarile lui Ion Stanescu, "o Nota dupa o convorbire telefonica purtata de Schehter, din Praga, cand il insotise pe Ceausescu, cu un medic din Bucuresti in legatura cu un tratament pe care se impunea sa-l aplice presedintelui Romaniei". Însa tuturor angajatilor din preajma lui Ceausescu le era interzis sa vorbeasca despre munca lor. Tot ce faceau, auzeau ori vedeau intra sub incidenta secretului de stat. Or, daca vorbeai despre bolile lui Ceausescu te expuneai direct acuzatiei de spionaj pentru vreo putere straina. Astfel ca Schehter, fara stirea lui Ceausescu, fusese luat la intrebari de "organe". Anchetatorii voiau sa aduca dovezi la raportarea situatiei. Din ancheta lui Dinca, comandata de Ceausescu, doctorul a iesit vinovat. "S-a gasit" si scrisoarea de ramas-bun a sinucigasului. Cica din cauza unor "framantari sufletesti" si-ar fi pus capat zilelor. Dar printre legendele Directiei a V-a, care se ocupa de paza si protectia demnitarilor, e si pasiunea Tovarasei pentru "doctorul ei". Ea-l alesese ca medic curant pe Abraham Schehter pentru familia Ceausescu dupa ce-l cunoscuse ca doctor al lui Borila. Ea ii cerea mai multe sfaturi si ingrijiri decat toti. Mersese atat de departe cu grija fata de sanatate, incat il vizita pe doctor la el acasa, pe Kisselef, langa Arcul de Triumf. Întrebarile securistilor la curent cu vizitele "bolnavei" la doctor acasa incepusera cu "cine ti-a dat sarcina sa te apropii de Tovarasa ca sa-l spionezi pe Tovarasul?". Iar doctorul, inspaimantat, alesese calea spre lumea cealalta.
CHIPEŞUL PRINŢ AL MORŢII, ÎN UNIFORMĂ DE GENERAL
În cele trei zile petrecute in cazarma din Targoviste, sotii Ceausescu au avut si cateva clipe de bucurie: in dimineata zilei de 22 decembrie, cand l-au zarit, trecand pe culoar, pe generalul Victor Atanasie Stanculescu. Venise sa-i scape omul lor de incredere! - au sperat atunci. Cu trei zile inainte, Ceausestii il facusera seful armatei. Dar, dupa ce suflase in foalele iadulului Timsoarei, le-a pregatit si lor moartea. Se ingrijise si de plutonul de executie, stabilise si locul "bun pentru final". "Toate ne-au spus pe lumea asta, dar nimic de tradatori", a oftat peste cateva ceasuri Ceausescu privind catre partea din sala unde, plictist deja in asteptarea sentintei, Stanculescu facea avioane de hartie. "Şi i-am avut langa noi, l-a secondat consoarta, privindu-l pe chipesul organizator al procesului in uniforma de general. Da, asa se intampla, tradarile vin de langa tine." În convorbirile cu Dinu Sararu, generalul a negat orice familiaritate cu sotii Ceausescu. N-ar fi primul neadevar insa dintre cele de la temelia carierei lui: isi ingropase intai originea sociala "nesanatoasa" (avusese un bunic general, fost sef al intendentei armatei romane). Se "orientase" catre santierul Bumbesti-Livezeni, caci dincolo de bravura acelui voluntariat cadristii nu mai treceau cu cercetarea trecutului. Urcase fulgerator gradele militare pe "frontul" constructiei fortificatiilor Nadlac-Moldova Veche din anii schismei dintre Tito si Stalin. Sistemul de forticatii nu era insa de aparare - cum, dupa o jumatate de secol, inca-l numea Stanculescu -, ci de atac; conceput si executat sub comanda sovietica, nu romana. În 1968, la doar 40 de ani si fara sa dea vreun examen, Stanculescu fusese inaintat la gradul de general-maior. Iar in decembrie 1989, cadrista-sefa a Romaniei si comandantul suprem ii incredintasera comanda armatei in cel mai greu moment al lor. Pe ce temei, daca nu le era apropiat?!
"Cu Elena Ceausescu era contactul prin profesorul Ursu (mana ei dreapta in "chestiuni de savanta" - n.n.), i-a declarat Stanculescu lui Dinu Sararu despre relatia dintre ei. La un moment dat coordonam cercetarea militara pe armata si pe tara... Prin profesorul Ursu, care trebuia sa duca planurile la Cabinetul 2, cum se zicea, am dus si eu planurile... dar nu eu le-am prezentat." Fostii aghiotanti si ofiteri din dispozitivul de paza si protectie al Elenei Ceausescu din anii '70 au insa alta versiune. Ca planurile de cercetare stiintifica i le prezenta indelung, cam prea des si totdeauna intre patru ochi, Victor Atanasie Stanculescu. Chipesul print al mortii fusese unicul interlocutor, pe teme stiintifice, capabil sa-i reziste "savantei" ceasuri intregi.
Mircea cel Batran
1. Hotarele tarii
Mircea cel Batran a fost unul dintre cei mai straluciti voievozi pe care i-a avut Tara Romaneasca. Viteaz in razboi, iscusit diplomat in timp de pace, bun organizator si carmuitor de tara, putini din domnii nostri ii pot sta alaturi. Dusmanii insisi l-au laudat; astfel, un cronicar al turcilor, Leunclavius il socoteste drept cel mai viteaz si cel mai ager’’ dintre principii crestini. Pe vremea lui Mircea cel Batran, Tara Romaneasca a atins cea mai mare intindere din toate timpurile. Tara Romaneasca se intindea asadar si peste munti, unde domnul avea ca feude Amlasul si Fagarasul, cuprindea si malul drept al Dunarii incepand cam din dreptul Turtucaiei. Felul in care Dobrogea a ajuns in mana lui Mircea cel Batran nu e inca bine lamurit. Probabil, faptul a avut loc prin lupta, poate prin lupta cu turcii care-l atacasera pe Ivanco. Darstorul-Silistra de astazi - va fi si el castigat in aceeasi epoca-1388-1389.
Mircea cel Batran a fost unul dintre cei mai straluciti voievozi pe care i-a avut Tara Romaneasca. Viteaz in razboi, iscusit diplomat in timp de pace, bun organizator si carmuitor de tara, putini din domnii nostri ii pot sta alaturi. Dusmanii insisi l-au laudat; astfel, un cronicar al turcilor, Leunclavius il socoteste drept cel mai viteaz si cel mai ager’’ dintre principii crestini. Pe vremea lui Mircea cel Batran, Tara Romaneasca a atins cea mai mare intindere din toate timpurile. Tara Romaneasca se intindea asadar si peste munti, unde domnul avea ca feude Amlasul si Fagarasul, cuprindea si malul drept al Dunarii incepand cam din dreptul Turtucaiei. Felul in care Dobrogea a ajuns in mana lui Mircea cel Batran nu e inca bine lamurit. Probabil, faptul a avut loc prin lupta, poate prin lupta cu turcii care-l atacasera pe Ivanco. Darstorul-Silistra de astazi - va fi si el castigat in aceeasi epoca-1388-1389.
duminică, 20 februarie 2011
Mihail Kogalniceanu
Mihail Kogalniceanu
KOGÂLNICEANU, MIHAIL
(1817 - 1891) OM POLITIC, ISTORIC, SCRIITOR, ZIARIST Sl ORATOR
In procesul transformarilor social-economice survenite in structura tarilor romane la mijlocul secolului al XIX-lea — in perioada revolutiei de la 1848, precum si a formarii, organizarii si dezvoltarii statului national roman - s-au afirmat, pe plan so-cial-politic si cultural, o serie de personalitati remarcabile. Printre acestea, la loc de frunte s-a situat Mihail Kogalniceanu. Personalitate multilaterala a culturii romanesti, Mihail Kogalniceanu si-a asociat numele la mai toate actele fundamentale care au marcat faurirea Romaniei moderne. S-a nascut la Iasi in 6/18 septembrie 1817, dintr-o familie cu ascendenta razaseasca, care s-a ridicat treptat in rindul boierimii mijlocii. Studiile le-a inceput in casa parinteasca, cu un profesor de origine franceza, un emigrant, apoi cu calugarul maramuresan Gherman Vida, avindu-l coleg pe Vasile Alecsandri. isi continua apoi instructia, mereu impreuna cu Vasile Alecsandri, in pensionul lui Victor Cuenim si in Institutul de la Miroslava, pina in 1834. in acelasi an a fost trimis la studii in Franta, la colegiul din Luneville, si de aici, dupa un an de studii, la Berlin, unde urmeaza cursurile universitare de istorie si drept. Rezultatul muncii sale din anii de studentie in Germania il constituie mai multe lucrari pe care le publica in aceasta epoca, intre care se remarca: Limba si. literatura romana sau valaha (1837), Schita asupra istoriei, obiceiurilor si limbii tiganilor cunoscuti in Franta sub numele de boemieni (1837) si Istoria Valahiei, a Moldovei si a valahilor de peste Dunare (Vol.I., perioada 1241-1792, publicata in 1837), care reprezinta nu numai o ilustrare stralucita a potentelor tinarului istoric, ci si o puternica afirmare contemporana a dorintei de unitate nationala, devenita, la mijlocul secolului trecut, o necesitate de natura obiectiva. Primele sale lucrari aveau sa-i consacre in lumea stiintifica a Europei contemporane, si sa-i situeze printre spiritele cele mai nobile, cele mai viguroase si mai inaintate ale poporului roman. In 1838 se intoarce in Moldova cu o solida pregatire intelectuala, hotarit sa-si puna toata puterea de munca in slujba patriei, inca de la intoarcerea la Iasi, redacteaza, o vreme, cu Gheorghe Asachi, Alauta romaneasca. intemeiaza, in 1840, revista Dacia literara, al carei titlu insusi era un simbol si un program, atragind colaboratori de pe intreg teritoriul romanesc. Cu mult efort si mari cheltuieli, Mihail Kogalniceanu isi asuma sarcina de a da la lumina izvoarele istoriei neamului romanesc (cronici, hrisoave, zapise), publicind cea dintii revista istorica la noi - Arhiva romaneasca (1841) - si pregatind, inca din anul 1840, colectia de cronici ale Moldovei. Aceste preocupari meritorii il impun ca pe un competent istoric si, in anul 1843, este chemat sa ocupe catedra de istoria romanilor la Academia Mihaileana. A publicat Letopisetele Moldovei (3 voi., 1845-1862) si Cronicile Romaniei (3 voi., 1872-1874), care a u servit ca material documentar atit unor studii istorice facute de el sau de altii, cit si ca izvor de inspiratie multor scriitori si poet;. Mihail Kogalniceanu a editat revista de orientare patriotica si democratica Propasirea, foaie stiintifica si literara (1844), unde a colaborat si N. Balcescu, precum si ziarul Steaua Dunarii (1855-1860), care a arat nn rol important in lupta pentru Unirea Principatelor, in preajma marilor framintari care au precedat anul revolutionar 1848, Mihail Kogalniceanu nu s-a limitat numai la activitatea pe tarimul istoriei. Istoricul de larg orizont, cu o serioasa cultura, l-a dublat pe omul politic. Pentru activitatea sa indreptata impotriva regimului autoritar al lui Mihail Sturdza, a fost surghiunit, in 1844, la manastirea Risca. Perioada care incepe cu anul revolutionar 1848 reprezinta pentru Mihail Kogalniceanu o etapa noua in care, prin activitatea sa politica, ce este precumpanitoare, se straduieste sa aplice practic principiile democratice ce le afirmase cu atita vigoare si stralucire in perioada anterioara. Celebrele sale Dorinte ale partidei nationale In Moldova, din 1848, reprezinta unul din cele mai complete programe ale revolutiei romanesti. Adevarata masura a capacitatii sale, a patriotismului si a pasiunii sale de luptator, M. Kogalniceanu a implinit-oin imprejurarile glorioase in care s-a infaptuit statul nostru national. S-a aflat in fruntea miscarii unioniste, fiind organizatorul acesteia, principalul ei conducator si purtatorul ei de cuvint. A ocupat un rol important in Comitetul Central al Unirii, a condus propaganda pentru Unire in paginile Stelei Dunarii, a indrumat indeaproape activitatea Adunarii ad-hoc a Moldovei si, in cadrul acesteia, a expus motiunea in favoarea adopta-rii programul ui unionist; a orientat Adunarea in ampla dezbatere in jurul problemelor de organizare interna. Dupa infaptuirea Unirii, ca ministru si sfetnic apropiat al lui Cuza, M. Kogalniceanu a initiat sau a sustinut actele noii domnii care aveau drept scop intarirea actului din 1859 prin reforme cu caracter democratic si afirmarea tot mai deplina a independentei. Era, aceasta, in fond, opera practica, de concretizare a programului patriotic pentru infaptuirea caruia luptase in intreaga lui activitate anterioara. I-a revenit un merit deosebit in realizarea celor doua reforme insemnate : secularizarea averilor manastiresti si reforma agrara prin care in buna parte relatiile feudale au fost inlaturate si taranimea improprietarita, imprejurarile care au precedat razboiul din 1877, marcate de redeschiderea crizei orientale, 1-au readus pe Kogalniceanu pe primul plan al vietii publice. Ca ministru de externe, a afirmat, cu demnitate si prestigiu, interesele Romaniei, dorinta acesteia de a-si legitima drepturile la o viata libera si independenta. Mihail Kogalniceanu a avut o insemnata contributie la orientarea vietii culturale si stiintifice romanesti, in literatura a abordat divers e genuri: corespondenta, insemnarile de calatorie, schita de moravuri, nuvela, pamfletul, romanul (fragmentar), teatrul. A tiparit operele a o serie intreaga de scriitori ai epocii, intre care Grigore Alexandrescu, N. Balcescu, Al. Donici, C. Stamati, V. Alecsandri, C. Caragiale s.a. impreuna cu V. Alecsandri si C Negruzzi,. a fost numit, in 1840, la conducerea Teatrului National din Iasi, unde rolul lui de organizator raminede prim ordin in ceea ce priveste fixarea repertoriului ce trebuia jucat in limba romana, constituirea trupelor de actori, costumele, decorurile etc. Mihail Kogalniceanu a acordat o deosebita importanta invatamintului. A avut o contributie importanta la infiintarea Universitatii din Iasi (1860), a Scolii de pictura, a Conservatorului de muzica, a Scolii de comert, a Facultatii de medicina din Iasi s.a. Mihail Kogalniceanu, personalitate puternica, orn de litere si animator al vietii culturale nationale, a carui opera este patrunsa de o puternica dragoste fata de popor, fata de ideile dreptatii sociale si ale libertatii nationale, s-a stins din viata la Paris, la 20 iunie/2 iulie 1891.
Ecaterina Teodoroiu
ECATERINA TEODOROIU
(1894 - 1917)
Ecaterina Teodoroiu s-a născut la 16 ianuarie 1894 în comuna Vadeni, satul Ungureni (azi Bulevardul Ecaterina Teodoroiu din Municipiul Târgu-Jiu), fiica lui Vasile şi Elena Teodoroiu, ţărani săraci, fiind unul dintre cei 8 copii ai acestora.
A intrat în istorie cu numele de Ecaterina Teodoroiu, deşi în actul de naştere era înscrisă cu numele de Teodoroiu Cătălina. îi plăcea să i se spună Lina, iar scrisorile le semna cu diminutivul Lili.
Invaţă două clase primare în satul natal şi alte două la şcoala primară din Tîrgu Jiu. Se zice că între 1905-1909 ar fi urmat şi cursurile şcolii particulare româno-germană din Târgu-Jiu, trebuind să susţină examene la Gimnaziul Tudor Vladimirescu, dar nu există dovezi în acest sens.
Idealul ei era să devină învăţătoare sau profesoară. Din mărturiile unor persoane care au cunoscut-o reiese că a plecat la Bucureşti, unde după ce a absolvit o şcoală de infirmiere a urmat cursurile a şase clase la Şcoala Normală / Liceul "Elena Doamna" până în 1916. în evidenţele şcolii figurează cu numele de Ecaterina Teodoroiu.
In anul 1913 se înscrie în asociaţia cercetaşilor români, Cohorta „Păstorul Bucur" din Bucureşti, iar din 1914 este cunoscută ca bună cercetaşă în cohorta gorjeană de la Târgu-Jiu, unde activa pe timpul vacanţei.
în anul 1916 participă pe timpul războiului cu nemţii, ca cercetaşă şi soră medicală la spitalul din Târgu-Jiu. Se deplasează în repetate rânduri în zona frontului din Carpaţi, unde lupta şi fratele său sergentul Nicolae Teodoroiu.
A luat parte la luptele de la Podul Jiului la 14 octombrie 1916 aducând servicii în calitate de cercetaşă, soră medicală şi ducea cartuşe cu poala luptătorilor de pe digul Jiului.
Pe la finele lui octombrie devine luptător pe front cu arma în mână, începând din zona submontană Sâmbotin, unde Nicolae, fratele său, moare la 1 noiembrie 1916, răpus de un obuz.
De atunci Cătălina se îndârjeşte şi mai mult, devine tot mai activă cu arma în mână pe frontul ce parcurge traseul Târgu-Jiu, Dăneşti, Brătuia, Floreşti, Răşina, Peşteana, Tunşi. Cade prizonieră şi este dusă la Cărbuneşti de unde scapă folosindu-se de pistolul ascuns, împuşcând santinela de pază. Revine pe câmpul de luptă şi la Bărbăteşti este rănită uşor la picior. Dar la Filiaş, un obuz îi fracturează tibia şi coapsa stângă. De aici începe lungul drum al spitatelor din Craiova, Bucureşti şi Iaşi, unde a ajuns pe măsura înaintării frontului spre Moldova.
Pe la mijlocul lui ianuarie 1917 îşi reface sănătatea, cu rănile aproape vindecate.
Pentru meritele sale, suveranul ţării îi conferă în baza Decretului nr. 191/10.03.1917 minatoarele onoruri: Ordinul „Virtutea cercetăşească în aur de război", Ordinul „Virtutea Militară de război clasa a Il-a" şi gradul de sublocotenent.
Se reîntoarce pe frontul din Moldova, preia comanda unui pluton din Compania a 7-a cu Regimentul 43/59 infanterie al cărei comandant era Gheorghe Rădulescu, avocat din Târgu-Jiu . Tot în această companie se afla şi sublocotenentul Gheorghe Mănoiu din Băleşti, mai mare cu doi ani ca ea, pe care-1 cunoscuse pe parcursul frontului, care-i devine logodnic.
La 22 august 1917 pe Dealul Secului, Cătălina aflată în fruntea plutonului rosteşte ultimele cuvinte de îmbărbătare: „înainte băieţi, nu vă lăsaţi, sunteţi cu mine". Cade răpusă de două gloanţe duşmane care au lovit-o în piept.
Aici se sfârşeşte firul vieţii tinerei Cătălina din Vădenii Gorjului, al cărui crez era că numai cu arma în mână, poate fi salvată ţara de ocupaţia nemţească.
A fost înmormântată pe pământ Moldav la 23 august 1917. De acolo i-au fost aduse în 1921 osemintele în coşciug metalic şi depuse pentru veşnicie în Piaţa Victoriei din Târgu-Jiu, între primărie şi catedrală, aflate în interiorul Mausoleului ce i-a fost ridicat în anii 1935 - 1936, opera sculptoriţei Milita Petraşcu, la iniţiativa Arthiei Tătărăscu preşedinta Ligii Femeilor Române din Gorj.
în 1976 primăria oraşului i-a ridicat şi o statuie pe Bulevardul care-i poartă numele, sculptură de Iulia Oniţă, iar casa în care s-a născut este una memorială.
Prin faptele ei curajoase şi sacrificiul suprem pentru patrie, Ecaterina Teodoroiu a devenit „Eroina de la Jiu", Jana D'arc a României. „Fie-i ţărâna uşoară!"
sâmbătă, 19 februarie 2011
Etnogeneza romaneasca
Problema etnogenezei romanilor ocupa un loc important prin complexitatea sa. Ea a devenit o problema politica din secolul al XVIII-lea, odata cu afirmarea miscarii de emancipare nationala a romanilor din Transilvania. Este necesar sa amintim aici intrebarile retorice ale lui Constantin C. Giurescu despre formarea poporului roman: ,, I-a trecut cuiva prin minte sa nege sau sa conteste continuitatea poporului francez in Galia, a celui spaniol si portughez in peninsula Iberica, ori a celui italian in Italia? A admis oare vreun istoric ca galo-romanii si-au parasit locuintele plecand din Galia, peste Alpi sau peste Pirinei, pentru a se intoarce mai tarziu, dupa secole, indarat acasa? Sau ca spaniolii au trecut stramtoarea Gibraltar, in Africa, pentru a reveni, dupa 252c29c sute de ani, in vechiul teritoriu? Simpla formulare a unei asemenea intrebari arata lipsa de temei?”.
vineri, 18 februarie 2011
Castelul Bran (Castelul Dracula)
Castelul Bran, numit si Castelul Dracula, este situat intre Muntii Bucegi si Piatra Craiului, pe culoarul Rucar-Bran.
Istoric
Prima atestare documentara a Castelului Bran este scrisoarea din anul 1377 semnata de catre regele ungar Ludovic I D'Anjou, din care reiese ca acesta acorda locuitorilor Brasovului cateva privilegii.
La sfarsitul secolului al XIV-lea, regele Sigismund cedeaza Cetatea Bran domnitorului Mircea Cel Batran. Domeniul regal a fost cedat aristocratiei ungare, iar fortareata a fost incredintata boierilor loiali. Peste cativa ani, regele Ungariei s-a intors la fortareata, aceasta fiind subordonata ulterior autoritatilor din comitetul Szekelers.
Istoric
Prima atestare documentara a Castelului Bran este scrisoarea din anul 1377 semnata de catre regele ungar Ludovic I D'Anjou, din care reiese ca acesta acorda locuitorilor Brasovului cateva privilegii.
La sfarsitul secolului al XIV-lea, regele Sigismund cedeaza Cetatea Bran domnitorului Mircea Cel Batran. Domeniul regal a fost cedat aristocratiei ungare, iar fortareata a fost incredintata boierilor loiali. Peste cativa ani, regele Ungariei s-a intors la fortareata, aceasta fiind subordonata ulterior autoritatilor din comitetul Szekelers.
joi, 17 februarie 2011
Vlad Tepes
Vlad Tepes s-a nascut in anul 1431 in fortareata de la Sighisoara. Tatal sau, Vlad Dracul, era in acea vreme guvernatorul Transilvaniei, functie in care fusese numit de catre imparatul Sigismund. Tepes a fost nepotul altui mare voievod roman: Mircea cel Batran (1386-1418).
In iarna lui 1436-1437, Dracul devine print al Valahiei (una dintre cele trei provincii romanesti) si isi stabileste resedinta la palatul din Targoviste, capitala principatului.
Vlad Tepes si-a urmat tatal si a trait la curtea princiara sase ani. In 1442, din motive politice, Dracula si fratele sau mai mic Radu au fost luati ostatici de catre Sultanul Murad al II-lea.
In iarna lui 1436-1437, Dracul devine print al Valahiei (una dintre cele trei provincii romanesti) si isi stabileste resedinta la palatul din Targoviste, capitala principatului.
Vlad Tepes si-a urmat tatal si a trait la curtea princiara sase ani. In 1442, din motive politice, Dracula si fratele sau mai mic Radu au fost luati ostatici de catre Sultanul Murad al II-lea.
miercuri, 16 februarie 2011
Unirea Principatelor
UNIREA PRINCIPATELOR - 24 IANUARIE/5 FEBRUARIE 1859 - ZIUA UNIRII
In 24 ianuarie (5 februarie pe stil vechi) poporul roman sarbatoreste in fiecare an Unirea Principatelor.La 24 ianuarie/5 februarie 1859, Alexandru Ioan Cuza este votat, unanim, Domn al Moldovei si Domn al Tarii Romanesti, de cele doua camere de deputati, mai intii de cea de la Iasi, apoi si de cea de la Bucuresti.
"V-am zis ca ea va fi precum Romania o va dori si o va simti", spunea Alexandru Ioan Cuza.
FILE DIN ISTORIA UNIRII PRINCIPATELOR ROMANE:
Unirea cea mult asteptata de veacuri, dupa moartea napraznica a lui Mihai Viteazul, ucis miseleste de unguri in 1601, pe Campia Turdei, se infaptuise.
Primii pasi catre unire s-au facut odata cu evenimentele revolutiei de la 1848, care - desi a fost inabusita - a demonstrat in mod categoric dorinta de independenta si de unitate a romanilor. Din pacate, netinand cont de interesele poporului roman, Imperiul Otoman si Rusia Tarista au incheiat la Balta Liman (cartier in Constantinopol), in primavara anului 1849, o conventie valabila sapte ani, care afecta grav suveranitatea Principatelor. Prin acea conventie se stabilea ca domnitorii celor doua tari romanesti sa fie considerati inalti functionari ai Imperiului Otoman si sa fie numiti direct de sultan, cu acordul Rusiei Tariste.
In cursul anului 1853, s-a declansat Razboiul Crimeii, ca urmare a neintelegerilor dintre puterile acelor vremuri, iar infrangerea Rusiei a permis ca prin tratatul de pace incheiat la Paris in 1856, Principatele Romane sa treaca sub protectia puterilor semnatare si capatau dreptul de a face propuneri de reorganizare, care sa se infaptuiasca tinand cont de dorintele romanilor.
Dupa anul 1853 pasoptistii moldoveni si munteni, reintorsi masiv in tara, au organizat o formatiune politica numita "Partida Nationala" si au format Comitete ale Unirii.
Lucrarile Adunarii Ad-hoc s-au deschis in septembrie 1857, atunci cand - pentru prima oara - au fost prezenti si deputati tarani, iar fortele sociale si politice erau chemate sa se pronunte in legatura cu aceasta problema atat de importanta.
Luna urmatoare a anului a adus si primele rezolutii, votate cu un continut asemanator in Adunarile Ad-hoc ale Moldovei si Tarii Romanesti, prin care se exprima clar vointa de unire.
Dupa mai multe dispute, in Adunarea Electiva a Moldovei, a fost propus si ales in unanimitate Alexandru Ioan Cuza - "om nou la legi noi", dupa cum aprecia Mihail Kogalniceanu. In Tara Romaneasca Adunarea Electiva - intr-o sedinta secreta datorata agitatiei vremurilor- deputatul Vasile Boerescu a propus, la 24 ianuarie 1859, alegerea lui Alexandru Ioan Cuza - propunere acceptata in unanimitate. Alegerea aceluiasi domn in ambele Principate a reprezentat o victorie insemnata a poporului roman in lupta sa pentru formarea unui stat national unitar. Intrunite la Paris pentru Conferinta desfasurata intre 26 august si 6 septembrie 1859 marile puteri europene au fost nevoite sa accepte unirea infaptuita de romani. Alexandru Ioan Cuza a fost recunoscut ca domn al Principatelor, recunoasterea sa fiind limitata, insa, numai la durata vietii acestuia.
Stefan Cel Mare
Domnia lui Stefan cel Mare, de aproape o jumatate de veac, este cel mai frumos timp din istoria Moldovei. Niciodata tara n-a fost mai intinsa, mai bogata si mai respectata; niciodata faima domnului ei n-a strabatut atat de departe, provocand admiratia prietenilor si a dusmanilor; niciodata nu s-au ridicat atatea lacasuri civile si bisericesti. Evident, nu a fost numai lumina in cei patruzeci si sapte de ani de domnie. Pana sa-si asigure tronul ravnit de atatia, Stefan a trebuit sa faca si compromisuri.
Mihai Viteazul
Mihai Viteazul (nascut, dupa cele mai multe surse in 1558)in Orasul de Floci (Ialomita) a fost, potrivit majoritatii istoricilor, fiul nelegitim al domnitorului Patrascu cel Bun, iar dupa altii, fiul lui Parvu Buzescu, tatal fratilor Buzesti; mama sa era Teodora, membra a familiei Cantacuzinilor, sora a lui Iane Cantacuzino. Fiind simultan domnitor in Tara Romaneasca (1593 - 1601), Transilvania (1599 - 1600) si Moldova (1600), Mihai Viteazul a realizat pentru prima data in istoria Romaniei unirea tuturor romanilor. In constiinta colectiva romaneasca, el este unul dintre cei mai importanti eroi nationali ai Romaniei. I s-a spus Viteazul pentru ca a avut curajul sa infrunte forta uriasa a Imperiului Otoman din acele vremuri, dar si toate celelalte natiuni vremelnic potrivnice din jurul Romaniei: ungurii, polonezii, tatarii si rusii. Era fiul natural al lui Patrascu cel Bun, cu o avere socotita imensa.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)