Insulina

Insulina ramane in continuare unul dintre mijloacele cele mai bune de echilibrare a metabolismului intermediar perturbat in diabetul zaharat, la peste 30-40% din totalitatea bolnavilor.

In ultimul timp concluziile, atat ale pacientilor, cat si ale cercetatorilor sunt unanime in recunoasterea ca un bolnav cu diabet zaharat corect echilibrat cu insulina, sau cand este cazul, numai cu un regim alimentar, este un om care poate duce o viata similara cu a celui care nu are diabet zaharat, ajungand la o medie de viata similara si fara complicatii degenerative.

Particularitati fizico-chimice ale insulinei

Este un hormon cu structura polipeptidica, cu greutate moleculara cca. 34000. Este secretata de celulele ? din insulele lui Largenhans pancreatice si stocata in granulele celulare. Degranularea apare dupa corticostinozi, gluconi, hormon samatotrop, sulfaniluree.

Structura chimica este definita dupa specia animala, dar activitatea biologica este independenta de specie. Monomerul insulinei bovine are greutatea moleculara de cca. 5700 si este format din doua catene polipeptidice legate prin doua punti disulfidice. A fost obtinuta si pe cale sintetica (1963) din 51 de aminoacizi, operatia necesitand 200 de etape, cu un randament 5×10-5.

Exista doua tipuri principale de preparate insulinice, hiposolubile si suspensii apoase.

Preparatele hidrosolubile contin insulina amorfa sau cristalizata, in solutie apoasa, la pH intens acid (2,5 – 3,5).Suspensiile apoase contin derivati greu solubili de insulina, la pH apropiat de neutru (7,1 – 7,5). Ele sunt preparate dépôt sau retard. Contin fie complexe insulina-proteine (globin-zinc-insulina, izofan-zinc-insulina, protamin-zinc-insulina), fie complexe zinc-insulina:

a) cu insulina amorfa = insulina semilenta;

b) cu insulina cristalizata = insulina ultralenta;

c) cele doua forme in proportie de 30% + 70% = insulina (lenta).

Particularitati farmacocinetice. Insulina normala, ? jeun = 5-25 microunitati/ml (SI = 5-25 miliunitati/l). Este inactivata in tubul digestiv, dupa administrare orala. Preparatele retard injectabile elibereaza lent hormonul.

Insulina injectata trece repede in tesuturi unde este captata si inactivata de insulinaza. Jumatate din insulina

excretata in vena pancreatica este degradata in timpul unei singure treceri prin ficat. Insulina circulanta este metabolizata cu rata de 2%/minut. T? = 0,6 ore; 1-2 ore forma cristalizata, inj. s.c. Se excreta renal in cantitati mici.

Particularitati farmacodinamice. Insulina influenteaza intens metabolismul glucidic. Este activa numai ca molecula intreaga. Actioneaza direct la nivel celular, inclusiv pe tesuturi izolate.

Creste utilizarea glucozei. Favorizeaza transferul glucozei prin membrana celulara, permitand cresterea utilizarii ei tisulare, infuenteaza indirect actiunea hexokinazei, contracarand efectul inhibitor ar corticosteroizilor asupra enzimei.

Intervine in fosforilarea oxidativa, favorizand formarea compusilor macroergici. Scade ritmul eliberarii glucozei din ficat.

In lipsa insulinei se produce hiperglicemie cu suita de fenomene datorate acesteia, glicozurie, poliurie, polidipsie, excretie crescuta de electroliti.

Efectul hipoglicemiant al insulinei este potantat de resertina, ?-adrenalitice, ganglioplegice.

Neutralizarea glucozei ca sursa de energie, in lipsa insulinei, este compensata prin mobilizarea si oxidarea

lipidelor, cu aparitia de corpi cetonici. Insuficienta secretie de insulina duce la gluconeogeneza din proteine, care sunt consumate in exces, aparand cresterea azotului urinar. Toate aceste tulburari sunt inlaturate prin administrarea insulinei care determina diminuarea hiperglicemiei, disparitia glicozuriei si a corpilor cetonici din urina.

Perioada de latenta si durata actiunii hipoglicemiante sunt diferite la preparatele de insulina folosite in

terapeutica.

Particularitati farmacotoxicologice ale insulinei.

Supradozarea insulinei produce hipoglicemie cu simptome: vegetative (consecinte ale eliberarii reflexe, compensatorii, de catecolamine, transpiratie, tahicardie, hipertensiune, paloare); psihice (anxietate, iritabilitate, confuzie); digestive (foame, greata, cresterea contractiilor de foame); nervoase (ameteli,

paralizii trecatoare, tremuraturi, convulsii).

La o glicemie sub 40 mg/100 ml, fonomenele sunt foarte intense, impozibilitate de orientare, delir, convulsii. In lipsa tratamentului se produce coma si moartea.